(foto/video) Premieră: Ediţiile limitate BMW i3s RoadStyle şi i8 Ultimate Sophisto

Brandul BMW i foloseşte din nou modele atractive şi ediţii limitate pentru a evidenția combinația inimitabilă de plăcere de conducere și de sustenabilitate oferite de vehiculele sale cu sisteme de propulsie electrificate.

Ediții speciale exclusive ale BMW i3s și BMW i8 Coupe/Roadster vor fi disponibile din noiembrie 2019. Automobilele se vor deosebi printr-un design construit meticulos şi compoziţii de echipamente, care, împreună cu producţia într-un număr limitat, vor asigura un statut de raritate electrificată şi individual stilată.

Designul exterior și interior al lui BMW i3s Edition RoadStyle radiază o eleganță sportivă. Această ediție specială a celei mai performante versiuni a modelului va merge la vânzare pentru o perioadă limitată de timp şi în mai puţin de 1.000 de unități.

Între timp, doar 200 de exemplare de BMW i8 Coupe și BMW i8 Roadster vor fi disponibile în ediţia Ultimate Sophisto în întreaga lume. Conceput pentru ambele tipuri de caroserie, Ultimate Sophisto este ultima ediţie specială, chiar de adio pentru acest vârf de gamă plug-in hybrid. Producţia modelului sport lansat în 2014 se va opri în aprilie 2020!

Cu motorul său electric de 184 CP, o suspensie reglată cu accent sportiv (inclusiv cu o gardă la sol redusă) și caracteristicile distinctive ale designului, BMW i3s reprezintă un itinerar extrem de dinamic către mobilitatea locală fără emisii. Accentul său pe un pole position în segment devine mai clar cu sosirea lui BMW i3s Edition RoadStyle.

Electromobilul se va deosebi de altele printr-o culoare Fluid Black pentru caroserie, în combinaţie cu accente E-Copper pe grila radiatorului, deflectoarele de aer din bara de protecţie frontală și suprafețe de pe pragurile laterale. Jantele pe acest automobil compact vor fi unele din aliaj de 20 de inci în culoare Jet Black şi se vor combina de minune cu geamurile fumurii care vor beneficia de o soluţie de protecţie împotriva razelor soarelui.

În interiorul modelului de ediție specială, suita compoziției este îmbunătățită în continuare cu detaliere suplimentară. Tapiţeria cu piele naturală în culoarea Stellaric/Dalbergia Brown se va combina cu un panou de instrumente ce conţine o inserţie din lemn fin mat Dark Oak. Suplimentar, tetierele scaunelor faţă vor fi brodate cu inscripţia “Edition RoadStyle”.

Modelele BMW i8 Coupe și i8 Roadster, ambele cu câte 374 de CP la activ, vor avea caroserii vopsite în culoarea Sophisto Grey Brilliant Effect şi cu accente în nuanţa E-Copper. Jantele bicolore propuse la fel măsoară 20 de inci. O altă caracteristică specială şi lansată în premieră cu aceste ediţii sunt nişte stopuri care sunt făcute complet din sticlă transparentă.

În particular pentru BMW i8 Roadster Ultimate Sophisto Edition vor exista completări oferite de pachetul Shadow Line, inclusiv un element decorativ pe montanţii C și o încrustație a hayonului în negru lucios. Etrierele de frână de pe ambele maşini sunt, de asemenea, vopsite într-un negru lucios și prezintă detalii albastre și logo BMW i.

În interior se vor regăsi plăcuţe speciale pe pragurile uşilor cu inscripţii “Ultimate Sophisto Edition 1 of 200”, elemente care subliniază caracterul exclusiv al modelelor de ediție specială. Designul interior Accaro în combinaţia de culori Black/E-Copper se înscrie perfect cu aspectul exterior. Lista dotărilor din echipament includ: BMW Head-Up Display, un light package, sistem audio Harman Kardon și aplicații ceramice pentru unele comenzi.

În particular, BMW i8 Coupe are un tavan în nuanţă antracit. De asemenea, ambele maşini vin cu câte un extended storage package şi travel package respectiv.

Vezi şi: (video) BMW începe să vândă automobilele electrice i3 şi i3s oficial şi în Republica Moldova

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/