Un nou designer-şef Dacia a fost investit astăzi în funcţie! Cine este David Durand

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Începând cu data de 11 mai 2022, David Durand este noul director de design al mărcii Dacia! El va face parte din comitetul de direcție condus de către Denis Le Vot, CEO al mărcilor Dacia şi LADA. David Durand este subordonat lui Laurens van den Acker, director de design al Renault Group şi membru al Board-ului de Management (BOM) al Renault Group.

David Durand îl înlocuiește în funcţie pe Miles Nürnberger, care părăsește compania din motive personale după niciun an de activitate la Dacia, pentru a urma alte proiecte profesionale.

David Durand, în vârstă de 49 de ani, este absolvent al Școlii Superioare de design Strate College din Paris. Şi-a început cariera în cadrul Renault Group în 1997 ca designer exterior. A fost responsabil de realizarea conceptelor Koleos în 1999 şi Ellipse în 2002.

Între anii 2002 şi 2009, David Durand a lucrat în cadrul centrelor de design de la Barcelona (Spania), Seoul (Coreea de Sud) şi Sao Paulo (Brazilia). În urma acestei experiențe internaționale, în anul 2011 este numit director de design pentru gama Global Access. De atunci, David Durand a contribuit la succesul mărcii Dacia şi al abordării Design to Cost.

În 2020 este numit director de design exterior Dacia şi participă la realizarea designului conceptului Bigster, care ilustrează evoluția viitoare a mărcii.

Începând cu data de 11 mai 2022, David Durand este numit director de design al mărcii Dacia şi devine membru al comitetului de direcţie al business unit-ului Dacia şi LADA.

David Durand a crescut în universul creației, făcând parte dintr-o familie de arhitecți. Pasionat de vehicule de epocă, de restaurarea motocicletelor, de artă contemporană şi de arhitectură, David este de asemenea un împătimit al navigației cu vele. Până acum a realizat două traversări ale Atlanticului.

Cmentariile sunt închise