(video) Curajos sau periculos? Un şofer, filmat cum se deplasează pe contrasens şi în rampă lângă intrarea în Durleşti

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Odată cu noile imobile construite lângă intrarea în oraşul Durleşti, pe tronsonul străzii Ion Creangă de până la sensul giratoriu de lângă fostul cinematograf “Flacăra”, două benzi din patru au devenit cu timpul parţial indisponibile, acestea fiind ocupate de zeci de maşini parcate.

Respectiv, pe fiecare sens a rămas doar câte o bandă şi este nevoie de menţinut un regim de viteză adecvat, căci persistă un pericol mai ales în prejma unor treceri pietonale aflate alături de instituții de învățământ, vizibilitatea fiind redusă anume din cauza maşinilor parcate.

Însă conducătorul unui Opel ar fi sigur pe sine şi pe faptul că nu prezintă niciun pericol, chiar dacă încalcă în flagrant reguli. Acesta a fost surprins angajându-se într-o manevră ilegală, în rampă, una care nu poate fi considerată depăşire căci a rămas pe contrasens în ciuda faptului că nu vedea cine şi cu ce viteză ar fi venit în întâmpinare! Dar dacă vreun pieton s-ar fi angajat în acel moment în traversarea străzii, şoferul cu Opel ar fi oprit pe contrasens să-i cedeze?…

VIDEO: facebook.com/GBM Online, autor anonim

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Cmentariile sunt închise