(foto/video) Test Drive: Noul Land Rover Defender – britanicul care se simte perfect în Moldova!
Autor: Constantin Mihalachi, Foto/Editor Video: Victor Daniliuc, Video: Artur Rusnac
Pasionații de automobile știu că fiecare dintre producătorii de automobile au în gama lor un model cu care se mândresc cel mai mult și care le influențează pe celelalte. Dacă este să ne referim la Land Rover, atunci acest pilon ar fi Defender!
Chiar dacă numele Defender a apărut în gama britanicilor în anii ’90, istoria acestui model începe tocmai din anul 1948. De-a lungul istoriei, Defender a demonstrat că este un model de încredere, potrivit pentru exploatare în condiții grele.
În 2016 pleca de pe linia de asamblare ultimul Defender de veche generație, însă asta nu a însemnat că numele a dispărut din istoria Land Rover. Spre bucuria fanilor, Defender a revenit sub forma unei noii generații anul trecut și tot atunci l-am văzut pentru prima dată la Salonul Auto de la Frankfurt.
Din acel moment am așteptat cu mare nerăbdare să testez cel mai capabil SUV din gama Land Rover și iată că acest lucru s-a întâmplat de curând. Iar acum, vă putem prezenta în premieră pentru presa auto din Moldova un test drive cu noul Defender! Vă doresc vizionare plăcută și vă invit să admirați și fotografiile din galeria ataşată!
Întâlnirea cu noul Defender am ales să o petrecem în două dintre cele mai frumoase locaţii din Moldova. Prima a fost zona Orheiului Vechi, dar până ca să ajungem acolo am avut ocazia să testez comportamentul Defender-ului pe drumurile asfaltate. Aici am observat că izolarea fonică îi este excepțională, chiar dacă exemplarul testat avea roți cu anvelope Goodyear Wrangler All-Terrain.
La un moment dat asfaltul devenea tot mai denivelat. Însă suspensia pneumatică absoarbe uimitor de bine denivelările.
Am ajuns la Trebujeni, în rezervația naturală Orheiul Vechi! Primul lucru pe care l-am făcut a fost să traversez Răutul. Adâncimea maximă a vadului de apă, căruia îi poate face faţă Def-ul, este de 90 de centimetri. Deci nu a fost cazul să îmi fac griji aici.
Iar la un moment dat m-am trezit fără plăcuța de înmatriculare a mașinii, cea din față. Am pierdut-o în Răut! Însă noroc de un bun prieten, Nicolae, care era în zonă cu un ATV şi care a găsit-o într-un final.
Am traversat de zeci de ori acest râuleț. Nu este adânc și plus știu bine această trecere.
A urmat o sesiune foto cu Defender-ul urcat şi așezat frumos cu roata stângă pe o piatră. Îi stă bine britanicului în acest peisaj.
Mai jos puteți vedea locul pe unde este admis aerul către motor și inserția ce îl acoperă în aripile din față. În a doua imagine puteți vedea stopurile mașinii. Frumos tribut modelului original Defender, nu?
Interiorul a evoluat la fel de mult ca și exteriorul noului Defender. Mare diferență este prezența noului sistem multimedia Pivi Pro, care a debutat pe acest model și care va trece ușor-ușor pe altele din gamă.
Rezoluția ecranului și grafica este excepțională! La fel și posibilitățile de conectare a telefonului mobil!
Observați și multitudinea spațiilor de depozitare a obiectelor mici și sticlelor de apă! Sunt o sumedenie! Levierul cutiei este amplasat comod pe consola centrală. Tot acolo sunt comenzile pentru climatizare și pentru sistemul de tracțiune integrală Terrain Response 2.
Au urmat împrejurimile localității Șerpeni! Frumoase locuri avem aici! Tocmai bune pentru Defender.
Iar pe final am organizat o sesiune foto într-un hangar abandonat! Cumva se încadrează perfect mașina asta în orice împrejurime.
Cmentariile sunt închise