Gaz 69 primește un V8 de 6.4 litri și un look uimitor de la Truck Garage!
Produs ca un vehicul pentru armată de la începutul anilor 50 ai secolului trecut și în dependență de versiuni până la mijlocul anilor 80, GAZ 69 a fost una dintre cele mai bune tot terenuri din timpurile sale. Și pentru că o bună parte din pasionații mașinilor de epocă vibrează când văd un asemenea model pe stradă, atelierul de tuning Truck Garage vine cu o versiune proprie a lui GAZ 69.
Atelierul ce își are sediul în Sankt Petersburg are deja un exemplar finisat și planifică să producă un total de 12 mașini. Fiecare dintre ele va primi standard sub capotă un motor de origine americană V8 HEMI de 6.4 litri ce produce 465 cai putere transmiși pe toate roțile prin intermediul unei cutii automate și a tracțiunii integrale. Atelierul va pune la dispoziția clienților opțional și niște motoare mai mici de 5.7 sau 6.1 litri.
Dincolo de motorul ce va sta sub capotă, GAZ 69 modificat de Truck Garage se va alege cu un diferențial spate de marca ARB, discuri de frână Teraflex pentru toate cele patru roți și jante de 17 inch încălțate cu anvelope de off road cu o dimensiune de 35 inch. Nu ar trebui să uităm de exteriorul și interiorul complet restaurat, barele de protecție întârite, cât și de versiunea cu acoperiș soft top retractabil destinată aventurierilor.
Interiorul va surprinde la rândul său cu scaunele reglabile electric tapițate cu piele, dar și cu sistemul audio cu tentă retro ce are oferă o interfață Bluetooth și posibilitatea conexiunii unui iPhone.
Truck Garage va oferi diferite nuanțe de caroserie pentru GAZ 69, cât și opțiuni pentru interior care nu au fost comunicate în totalitate. Cert este că prețul unui exemplar pornește de la 57.700 dolari SUA.
Cmentariile sunt închise