GENEVA 2019: Primul program de tuning pentru Bugatti Chiron şi Rolls-Royce Cullinan – Reportaj Video AutoBlog.MD

Atelierul de tuning Mansory rar când prezintă în decursul unui an calendaristic vreun proiect nou, însă când vine la Salonul Auto de la Geneva ştie să uimească multă lume. Timp de un an, de la o expoziţie la alta, are timp pentru a realiza interpretări proprii a mai multor maşini de lux sau sportive.

Printre noutăţile expuse în acest an pe standul companiei, pe care le vom analiza ulterior în detalii, s-a numărat primul Bugatti Chiron tunat şi primul Rolls-Royce Cullinan tunat! Pe primul s-a jucat mult cu fibra de carbon forjată combinată cu un praf strălucitor, iar habitaclul i-a fost retapiţat complet. Pentru al doilea s-a optat pentru un exterior finisat cu vopsele mate, jante masive şi un interior acoperit complet cu piele de culoare albă.

În particular pentru Mansory Centuria, aşa cum este numit acest Chiron, putem spune că este maşina cu cel mai scump tuning exterior – minim 1.5 milioane de euro! De asemenea, şeful atelierului a declarat că oricine va comanda un astfel de program nu va mai găsi în lume vreun automobil modificat identic.

TOATE PREMIERELE ŞI REPORTAJELE DE LA SALONUL AUTO DE LA GENEVA

Cmentariile sunt închise