Germania, după Italia, se declară împotriva interzicerii motoarelor cu ardere internă
În luna iulie a anului trecut, Comisia Europeană a prezentat un plan de eliminare de pe piaţă a mașinilor noi cu motoare cu ardere internă până în 2035. Această strategie se referă cel puţin la oprirea producției și vânzărilor de mașini noi pe benzină și diesel în UE. La moment este doar un proiect de lege consultat cu ţările membre, dar are deja potrivnici cu industrii auto serioase.
La nivel de stat, prima care s-a opus acestui plan a fost Italia, încercând să obțină o excepție mai ales pentru producătorii săi de supercaruri, făcând în paralel lobby și pentru hibride. Iar acum Germania s-a alăturat în listă.
Ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, care a preluat postul abia în decembrie anul trecut, a declarat că țara sa intenționează să permită utilizarea motoarelor cu ardere internă după 2035! Dar numai cu o condiție: ca aceste motoare să funcționeze pe combustibil sintetic!
Un astfel de combustibil există deja, deși nu este produs în masă. Din rândul celor sintetici se numără și biocombustibilii, care sunt deja produși la scară industrială.
De exemplu, motoarele diesel moderne pot funcționa cu ulei vegetal hidrotratat (HVO). Multe companii (printre acestea se numără Ford, DAF, Audi, VW, etc) au aprobat deja utilizarea unor astfel de combustibili de către unele dintre propulsoarele pe care le produc. Soluţia poate reduce emisiile de CO2 cu până la 95%!
Volker Wissing mai este de părere că în viitor nu va fi posibil de baza exclusiv pe maşini electrice şi consumatoare de hidrogen, dezi dezvoltarea lor trebuie să continue. Aparent, proiectul de lege al Comisiei Europene va fi revizuit de mai multe ori până când va fi aprobată vreo decizie finală.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise