Germania introduce unele dintre cele mai ieftine abonamente pentru transportul public pe care le-a văzut vreodată Europa
Germania va reduce preţul abonamentelor pentru călătoriile cu trenurile regionale, autobuzul şi metroul în lunile iunie, iulie şi august, până la minimumul istoric de 9 euro pe lună, în încercarea de a economisi combustibil şi a urgenta decarbonizarea, transmite Bloomberg.
Atunci când Parlamentul german a aprobat noua măsură, în cursul acestei luni, pentru a reduce costurile cu transportul public pe durata verii, ideea a fost destinată reducerii dependenței de gazele naturale şi petrolul rusesc.
Însă susţinătorii călătoriilor ieftine cu transportul public speră că iniţiativa va face mai mult decât să reducă temporar, impactul costurilor mari la energie pentru consumatori. Aceştia susţin că inţiativa ar putea oferi o imagine a unui viitor cu emisii reduse de carbon, deoarece îi va încuraja pe germani să îşi ajusteze permanent mobilitatea la un model cu emisii mai reduse de carbon.
„Mobilitatea ieftină şi prietenoasă cu mediul nu trebuie să fie un foc de paie”, susţine Katharina Droge, un parlamentar din grupul ecologiştilor, care în prezent este un partener minoritar în coaliţia guvernamentală.
Noile abonamente, catalogate drept “nebuneşti, dar inspirate” de cotidianul Der Tagesspiegel, sunt cu siguranţă printre cele mai ieftine abonamente văzute vreodată în Europa. Timp de trei luni, începând de la 1 iunie, preţul unui abonament lunar va fi de doar 9 euro pentru absolut toate metrourile, autobuzele, tramvaiele şi trenurile regionale. Aceasta va reduce semnificativ costul cu transportul public.
De exemplu, o persoană care face naveta în zona din jurul Berlinului va economisi 98 de euro pe lună în timp ce un navetist din zona Hamburg va economi puţin peste 105 euro pe lună. Abonamentele ieftine vor fi disponibile şi pentru locuitorii micilor oraşe care vor călători la nivel naţional. Deşi reducerea nu se aplică şi pentru trenurile de mare viteză, un abonament de 9 euro pe lună va permite călătorii pe întreg teritoriul Germaniei utilizând reţeaua de trenuri regionale iar abonamentele cumpărate într-un land vor fi valabile la nivel naţional!
Cu toate acestea, măsura nu a fost scutită de critici. Unii se tem că biletele ieftine vor crea trenuri aglomerate şi vor pune presiune pe reţeaua de transport. Luna trecută, unii lideri sindicali şi-au exprimat îngrijorarea că trenurile aglomerate vor necesita intervenţia poliţei şi închiderea forţată a unor gări, în timp ce compania naţională de căi ferate Deutsche Bahn ar putea fi nevoită să angajeze personal suplimentar cu caracter temporar şi să îi plătească mai mult pe angajaţii existenţi pe durata vacanţei de vară.
Ca o dovadă a acestor temeri, popularul tabloid Bild a publicat luna aceasta un reportaj cu locuitorii din Sylt, o staţiune exclusivistă de pe o insulă din Marea Nordului, care erau panicaţi de ideea unor grupuri de turişti cu bani puţini care vor invada plajele comunităţii.
Pe de altă parte, unii sunt de părere că măsura autorităţilor germane nu merge suficient de departe, prin urmarea exemplului Luxemburgului, care a decis să facă transportul public gratuit. Aceştia susţin că reducerea tarifelor, în locul eliminării lor complete, nu înseamnă automat o diminuare a costurilor operaţionale pentru transportul public. Pe de altă parte, în 2019, o treime din tinerii care erau în centrul de corecţie pentru minori din Plotzensee Berlin se aflau acolo pentru că au călătorit fără bilet, o situaţie care costă mai mult statul decât dacă ar lăsa oamenii să călătorească gratuit.
Alte întrebări se pun în legătură cu impactul asupra mediului. O migraţie totală a navetiştilor spre transportul public ar putea economisi până la 21.3 milioane de tone de emisii de CO2 pe an, potrivit Agenţiei federale pentru protecţia mediului. Însă nu pot fi făcute estimări adecvate cu privire la cât de mulţi germani vor renunţa la călătoriile cu automobilul propriu pe perioada abonamentelor ieftine.
Până acum, vânzările de bilete au fost consistente iar Deutsche Bahn a prevăzut deja să introducă noi garnituri pentru a gestiona afluxul de călători. Dacă germanii se vor bucura de o vară cu călătorii ieftine aceasta ar putea oferi un stimulent şi pentru alte ţări care sunt interesate de un viitor verde care să fie accesibil.
Amintim că la 29 februarie 2020, Luxemburg a devenit prima țară din lume care a făcut ca toate mijloacele de transport public din țară (autobuze, tramvaie și trenuri) să poată fi utilizate gratuit. La 1 octombrie 2022, Malta va deveni a doua țară din lume care își va face sistemul de transport public gratuit pentru toți rezidenții. Însă și Germania are în vedere să își facă sistemul de transport public gratuit în viitor, ca răspuns la amenințarea UE de a o amenda pentru nivelurile sale de poluare a aerului.
Cmentariile sunt închise