Gheorghe Begu vrea să iasă din închisoare şi solicită reducerea prejudiciului pe care trebuie să-l achite Marcelei Paladi

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Gheorghe Begu, șoferul care a lăsat-o fără picioare pe Marcela Paladi în urma accidentului de pe viaduct, a atacat la Curtea de Apel decizia primei instanțe, prima ședință în acest proces fiind programată pentru 1 noiembrie.

El solicită să fie eliberat din arestul preventiv în care stă în prezent până la data când sentința va deveni definitivă, iar prejudiciul material pe care prima instanță l-a obligat să-l achite victimei să fie redus, scrie jurnal.md

Potrivit lui Silviu Burlacu, avocatul condamnatului, clientul său cere Curții de Apel o pedeapsă non privativă de libertate și diminuarea prejudiciului material stabilit de prima instanță. În acest sens, apărătorul spune că suma de bani pe care clientul său a fost obligat să o achite victimei bate toate recordurile din istoria justiției moldovenești.

„La prejudiciul moral nu vrem să atentăm. Cât privește prejudiciul material, niciodată în istoria jurisprudenței Moldovei, nici în practica noastră, nu au fost sume atât de mari pe asemenea cazuri. Ca să facem o comparație, chiar și în cazurile cu accidente rutiere, când o persoană decedează, se plătește în jur de 500 de mii de lei, dar aici suma este exagerat de mare.”

Marcela Paladi nu s-a arătat surprinsă de metoda de apărare a lui Gheorghe Begu. Întrebată dacă a primit până în prezent vreun ban de la acesta, ea a spus că i s-au transferat doar 100.000 de lei, în cadrul examinării dosarului la Judecătoria Chișinău.

„Asta e o procedură pe care nu doar dl Begu ar fi făcut-o, era și de așteptat că o să atace la Apel. Nu pot să vă spun că am o așteptare anumită. Mă strădui să nu mă implic prea mult în chestiile astea, că nu-i ușor pentru mine. Deocamdată, am primit de la ei doar cei o sută de mii de lei, prin care trebuia să arate instanței că e deschis într-un fel spre colaborare. Asta e tot.”

Amintim că Begu a fost condamnat în ziua de 3 mai la doi ani de închisoare în penitenciar de tip deschis și un an și șase luni cu suspendare condiționată pe un termen de probă de trei ani. Totodată, inculpatul a rămas fără permis de conducere și a fost obligat să-i achite Marcelei un milion de lei drept prejudiciu material, un milion de lei drept prejudiciu moral și 5.000 de lei pentru cheltuielile judiciare.

Cmentariile sunt închise