Ghinion pentru un tânăr de 24 de ani din Republica Moldova. A rămas fără maşină în vama Albița

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Ieri, 27 iunie, în jurul orei 16:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei (pe direcţia intrare în RM), un tânăr cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 24 de ani, care conducea un BMW 520 xDrive, înmatriculat în ţara noastră.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, poliţiştii de frontieră români au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Finlanda!

Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a achiziționat autoturismul de la un conaţional şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră români efectuează acum cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 80.000 RON (puţin peste 16.000 de euro), a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/