Guvernul a identificat nişte soluţii de reducere a energiei pentru iluminat public, dar şi a ambuteiajelor timp de şapte luni

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Guvernul începe pregătirea pentru ţării pentru sezonul rece 2022-2023, fiindu-ne date asigurări că, indiferent de situaţia la nivel regional, toți cetățenii vor avea acces la căldură și electricitate în perioada de iarnă. Cert este că va trebui să acceptăm realitatea şi să facem economii.

FOTO: facebook.com/alex.t92md

Pentru aprobarea unei serii de acțiuni pe care le va întreprinde Guvernul în perioada următoare, pentru a ajuta cetățenii Republicii Moldova, au fost inițiate din start nişte consultări publice asupra Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice, în caz de limitare a furnizării gazelor naturale.

Printre aceste acţiuni am identificat câteva, care au o anumită tangenţă cu infrastructura rutieră, dar şi cu participanţii la trafic. Astfel spus, doar în cazul unor limitări sau sistări de gaze naturale, una dintre măsurile care ar putea fi întreprinse este sistarea iluminatului stradal pe timp de noapte, începând cu ora 23:00. Se ştie că în ţara noastră principala sursă de energie electrică sunt centralele termice care funcționează pe bază de gaz, cărbune și păcură, iar deconectarea iluminatului ar putea contribui la economisirea acestor resurse şi redirecționarea pentru folosirea de către alţi consumatori mai importanți, de exemplu cei casnici.

Da, siguranţa rutieră va fi mai redusă pe timp de noapte, însă să nu uităm că în partea întunecată a zilei drumurile sunt utilizate de un număr semnificativ mai mic de participanți la trafic. Bazându-se doar pe blocurile optice ale autovehiculelor, şoferii conștiincioși se vor simţi mai motivați să respecte prevederile RCR şi să se deplaseze cu o viteză redusă. Apropo, pe timp de iarnă este şi mai luminos afară, noaptea.

Încă o propunere ar fi organizarea procesului de învățământ la distanță, online, dar nu mai mult de 10 zile pe lună. Ştim deja din experienţă ca la ambuteiajele din capitală contribuie în mod masiv, zilnic (mai puţin în sezonul estival), şi elevii/studenţii. O parte se dintre aceştia se deplasează spre instituțiile de învăţământ cu transport public, însă altă parte fie părinţii le asigură deplasarea dus-întors cu automobile, fie unii elevi/studenţi folosesc deja maşini personale. Acum imaginaţi-vă ce uşurare ar avea infrastructura şi cum s-ar fluidiza traficul dacă 10 zile pe lună nu vor fi utilizate câteva zeci de mii de autovehicule!

Dacă până la urmă va fi nevoie de întreprins aceste măsuri, acestea vor intra în vigoare din luna octombrie şi vor expira la sfârşitul lunii aprilie din 2023, poate cu unele excepţii, de exemplu în perioada sărbătorilor de iarnă (în ce priveşte iluminatul stradal)…

Dacă aveţi alte careva propuneri şi recomandări concrete, le puteţi comunica până pe 5 august la numărul de contact +373 (22) 250 664 sau la adresa electronică ion.andronic@midr.gov.md

[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/08/cerere-proiectului-hg-cu-privi…-62e92d63e85e6.pdf”]
[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/08/nota-informativa-62e92d5797226.pdf”]

Cmentariile sunt închise