Hyundai se întoarce pe piaţa din ţara sa vecină după o pauză de peste un deceniu
Industria auto sud-coreeană s-a dezvoltat inclusiv datorită sprijinului companiilor japoneze. Acestea au furnizat de-a lungul anilor tehnologii, componente, ansambluri și chiar mașini cu licență completă. Iar în 2001, cei de la Hyundai şi-au încercat norocul pe piaţa niponă cu ofertele proprii, deşi aceasta era deja destul de diversificată cu produse autohtone.
Vânzările au atins un apogeu în 2004, când s-au vândut doar 2.500 de mașini, iar la sfârșitul lui 2009 coreenii au plecat fără să fi obținut un succes dorit. Acum se va face o nouă încercare.
În această ordine de idei a fost înființată filiala Hyundai Mobility Japan și aceasta va funcționa în cadrul unei noi scheme de afaceri.
În primul rând, nu vor mai exista dealeri tradiționali. Până la acest moment doar două buticuri au fost deschise în Tokyo și Yokohama, altele vor apărea în Nagoya și Fukuoka, iar clienţii interesați se vor putea familiariza cu maşinile şi în marile centre comerciale.
Vânzările online vor începe pe 2 mai, iar deservirea va fi asigurată de centrele de service partenere.
În al doilea rând, doar modele electrice sunt oferite cumpărătorilor japonezi. La moment este vorba despre Hyundai IONIQ 5 în patru versiuni, cu prețuri cuprinse între 37 şi 46 de mii de dolari, precum Hyundai NEXO pe hidrogen, într-o singură configurație fixă de 60.000 USD.
Livrările vor începe din iulie. Sunt planificate şi programe de utilizare a mașinilor prin abonament.
În prezent, piața auto japoneză este a treia ca mărime din lume în ceea ce privește vânzările (după China și SUA), dar în același timp este destul de autosuficientă.
Anul trecut, din 3.65 milioane de mașini noi vândute, doar 260.000 (inclusiv camioane), adică aproximativ 7%, au fost importate. Și aproape tot acest segment este ocupat de mașini europene, iar un șic special pentru japonezi sunt mașinile cu volan pe stânga.
Hyundai va furniza mașini cu volan pe dreapta în Japonia.
Cmentariile sunt închise