Imaginea zilei: Unde şi-a parcat maşina un proprietar de BMW i8 sau cum a profitat un vânzător de asta
Chișinăul anului 2020 într-o singură fotografie?! Astfel a numit-o autorul după ce a surprins acest automobil cu aspect futurist (apropo al doilea pe care îl vedem pe străzile capitalei, la fel înmatriculat în Bucureşti, România), fiind parcat în apropierea intersecției străzilor Mitropolit Varlaam şi Mihai Eminescu, chiar în preajma unor tomberoane de gunoi, unde cineva a decis să vândă nişte bunuri întinse pe jos.
Nu contează până la urmă unde a fost lăsat autoturismul pentru că oricum este pe trotuar, dar rămâne o dilemă fără răspuns: cine a ocupat locul primul? Şoferul sau vânzătorul de cărţi?
Ar exista păreri împărţite pe seama acestei situaţii: ori comerciantul a găsit o metodă ingenioasă de a-şi face “produsele” mai atrăgătoare, ori proprietarul maşinii e vânzătorul propriu-zis? 🙂
În România, preţul de start al unui BMW i8 este de tocmai 142.800 de euro! Presa din occident a scris în ianuarie, citând surse oficiale, că producţia modelului va fi încetată în aprilie 2020, după puţin peste şase ani de la apariţie, ceea ce îl va face un automobil mai special şi în acelaşi timp destul de rar.
BMW i8 este o maşină cu motorizare de tip plug-in hybrid. Puterea totală a sistemului se ridică la 374 CP şi 569 Nm de cuplu. Coupeul are nevoie de doar 4.4 secunde, iar decapotabila de 4.6 secunde pentru a atinge 100 de km/h. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Cu electricitate doar, poate rula pe o distanţă de aproximativ 50 de km.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Vezi şi:
https://autoblog.md/foto-premiera-editiile-limitate-bmw-i3s-roadstyle-si-i8-ultimate-sophisto/
https://autoblog.md/imaginea-zilei-realitatea-cruda-din-moldova-intr-o-singura-fotografie/
https://autoblog.md/moldova-intr-o-fotografie-imaginea-care-devenit-virala-pe-internet-ultimele-24-de-ore/
Cmentariile sunt închise