Importul de maşini în Moldova: Câte au fost aduse în ţară în 2018 şi care e cota celor electrificate

Cele mai multe automobile importate anul trecut în Republica Moldova s-au dovedit a fi de marcă Toyota, Dacia și Volkswagen! Pentru comparaţie, acum 10 ani în topul preferinţelor moldovenilor erau produsele brandurilor Mercedes-Benz, Volkswagen și Renault.

Datele se conţin într-o statistică pe care Agenţia Servicii Publice o duce.

FOTO: welcome.md

Potrivit informaţiilor solicitate de către agenţia IPN, doar anul trecut în ţara noastră au fost aduse în jur de 34.700 de mijloace de transport, dintre care 27.000 erau autoturisme. Interesant este că numărul acestora din urmă e mai mare cu peste nouă mii de unităţi comparativ cu anul 2010.

Agenția Servicii Publice mai precizează că, la fel ca și acum zece ani, cele mai multe automobile sunt aduse din Germania. Și dacă în 2010 pe locul doi și trei erau Olanda și Italia, anul trecut au fost Elveția și Franța!

Vezi şi: Care sunt cele mai populare? Statistica vânzărilor de mașini noi în primul trimestru din 2019

Cele mai multe unități de transport importate anul trecut au o vechime de exploatare cuprinsă între șase și zece ani – peste 19.000 de automobile!

Cât ține de tipul de combustibil, cele mai multe rămân a fi cele care consumă motorină. Și dacă acum opt-nouă ani nu era importat aproape niciun automobil de tip hibrid, anul trecut numărul acestora a fost peste 3.400 (10% din numărul total).

O situaţie destul de interesantă este şi la capitolul electromobile. Primul automobil de acest gen a fost importat în anul 2013. Numărul a crescut constant în următorii ani, iar în 2018 au fost importate deja 46 de maşini electrice.

Vezi şi: (video) Test Drive: Renault ZOE – cu mașina electrică prin Chișinău

În top zece mărci ale automobilelor importate în 2018 se mai regăsesc și Mercedes-Benz, Renault, Ford, Skoda, Nissan, Opel și Hyundai. Pe lângă autoturisme, moldovenii au mai importat și camioane, autobuze, motociclete și autospeciale.

Vezi şi: Raport: Câte maşini s-au produs şi câte s-au vândut în 2018 în total la nivel mondial

Cmentariile sunt închise