În Parlament a fost înregistrat un proiect de lege prin care se doreşte eliminarea restricției de import a pieselor auto uzate

Un deputat din actualul Parlament de la Chişinău a înregistrat acum câteva zile un proiect de lege prin care se doreşte modificarea Codului Vamal şi eliminarea restricţiei de import a pieselor şi accesoriilor auto uzate. Inițiativa urmează să fie dezbătută într-o şedinţă ordinară din noua sesiune care va începe din februarie, conform legii.

FOTO: starcollision.com

Autorul proiectului îi motivează intenţia prin faptul că, în primul rând, ţările vecine nu impun astfel de restricţii şi, astfel, mai puţini şoferi din regiune sunt nevoiţi să apeleze la piaţa neagră.

Pe de altă parte, condițiile actuale favorizează monopolurile și menținerea prețurilor exagerate pe piață la piese de schimb şi accesorii, fiind totodată stimulată şi contrabanda cu piese de schimb, fie acestea noi sau uzate, câteva zeci de cazuri fiind deja înregistrate la frontieră în ultimii ani.

Deputatul mai face referire şi la faptul că, odată ce acum s-a eliminat limita de vârstă pentru automobilele importate, în ţara noastră se va înregistra o cerere mai acută de piese de schimb şi nu toţi posesorii de vehicule îşi pot permite achiziția unora noi, optând astfel pentru unele second hand.

Vezi mai multe detalii şi argumente în textul proiectului de lege:

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Cmentariile sunt închise