Incident bizar în centrul capitalei. Un tânăr şi-a urcat motocultorul pe scările Guvernului

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Paza Guvernului Republicii Moldova a fost luată prin surprindere, după miezul nopții zilei de astăzi, de gălăgia generată de un… motocultor! Un tânăr de 23 de ani, venit tocmai din Leova, s-a urcat pe scările instituției, aproape de una dintre intrări, într-un semn de protest faţă de guvernare, potrivit declarațiilor proprii.

Conform datelor Poliţiei Capitalei, care ne-au fost comunicate de ofiţerul de presă Natalia Stati, în urma unor discuţii purtate cu tatăl tânărului, s-a aflat că acesta ar avea careva probleme de sănătate.

În urma documentării incidentului, tânărul a fost internat la spital, iar motocultorul înlăturat de la faţa locului.

Amintim că în decembrie 2020, peste drum de Guvern, un agricultor nemulțumit de politicile agricole a venit cu tractorul în centrul orașului Chișinău și s-a apucat să are spațiul verde din parcul Catedralei.

Cmentariile sunt închise