Interdicțiile privind permisul de conducere vor fi valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Parlamentul European (PE) urmează să impună ca interdicțiile pentru permisul de conducere să fie valabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene (UE). Despre asta relatează ROADPOL într-un recent buletin informativ.

În prezent, este posibil ca o persoană să aibă permisul de conducere suspendat într-o țară străină din UE, dar să-l păstreze în țara de origine. UE ia măsuri acum pentru a reduce acest decalaj.

Votat

PE a votat în favoarea planurilor de implementare a interdicțiilor de conducere care se pot aplica pe întreg teritoriul UE, notează ROADPOL. Propunerea a trecut cu 372 de voturi „pentru” și 220 „împotrivă” în prima lectură. Alți 41 de deputați europeni (MEP) s-au abținut.

UE are un sistem unificat de permise de conducere. Cu alte cuvinte, în cea mai mare parte, persoanele calificate să șofeze într-un stat membru o pot face în toate statele membre. Dacă vă pierdeți permisul în țara în care a fost eliberat sau dacă vi se suspendă dreptul de a conduce în această țară, rămâneți fără permis și nu mai puteți conduce legal nicăieri în UE.

Cu toate acestea, în cazul în care un conducător auto comite nereguli rutiere care duc la o interdicție sau la o suspendare într-un alt stat membru, în prezent aceste sancțiuni se aplică adesea numai în țara în care a fost făcută încălcarea normelor rutiere. Dar nu și în țara de reședință a conducătorului auto sau în restul statelor UE.

„Sunt convins că această directivă nu numai că va ajuta la reducerea accidentelor rutiere, dar va contribui și la o mai bună conștientizare în rândul cetățenilor cu privire la o conducere mai responsabilă și la dorința de a respecta regulile și de a accepta consecințele încălcării lor, indiferent de locul în care conducem în UE.”

Petar Vitanov, eurodeputat bulgar

Reguli

Normele de descalificare au fost prezentate, în martie 2023, fiind parte a unui pachet de măsuri privind siguranța rutieră. Acesta urmărește să reducă la minimum numărul deceselor pe drumurile UE, până în anul 2050.

Deputații europeni au sugerat includerea conducerii fără un permis valabil pe lista încălcărilor grave de circulație. Lista menționată include, în prezent, încălcări precum conducerea sub influența alcoolului sau provocarea unui accident rutier mortal. Asta ar declanșa automat schimbul de informații privind decăderea din drepturi de conducere între statele UE.

În cele mai multe cazuri, pentru șoferii cu permis valabil, pasul crucial ar fi informarea țării care a eliberat actul.

De asemenea, în context, s-a votat o prevedere ca depășirea cu 50 km/h a limitei de viteză să fie considerată o neregulă rutieră gravă. Asta înseamnă că poate duce la interzicerea dreptului de a conduce.

Cmentariile sunt închise