Lovitură sub centură pentru piaţa de maşini noi din Rusia. Suspendare de livrări, parteneriate pe pauză şi scumpiri

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Economia rusă încă se ţine, însă seisme au început serios să o clatine. Pe măsură ce sancţiuni vor continua să fie implementate, nu se exclude ca anumite sfere pur şi simplu să se prăbușească. Dar revenind la piaţa locală de maşini noi, conform informațiilor de ultimă oră, în Federaţia Rusă se înregistrează deja suspendări de livrări, relaţii rupte şi scumpiri în lanţ.

FOTO: mercedes-autoforum.ru

Volkswagen Group a suspendat livrările de mașini către reprezentanțele din Rusia. Conform VW Group Rus, citat de avto.ru, acest lucru se aplică nu numai importurilor, ci și mașinilor care se află deja în depozite de pe teritoriul Federației Ruse.

Pe pauză au fost puse livrările tuturor mărcilor care fac parte din Volkswagen Group Rus. Potrivit site-ului oficial al distribuitorului, acesta nu este doar Volkswagen (inclusiv divizia sa comercială), ci și mărcile Skoda, Audi, Lamborghini și Bentley.

Când vor fi reluate exact livrările nu se menţionează. Directorul departamentului Relaţii cu Publicul al companiei a declarat pentru revista avto.ru că acest lucru a fost făcut “până la o notificare ulterioară.” Motivele suspendării sunt, de asemenea, necunoscute, deși este posibil ca acest lucru să se datoreze fluctuațiilor puternice ale cursurilor de schimb.

Anterior a apărut informaţia că o serie de mari producători au suspendat livrările de mașini noi în Rusia, din străinătate, din cauza situației economice instabile. În primul rând, acestea sunt mărci europene și americane, inclusiv, de exemplu, General Motors și Land Rover. În același timp, aceste companii au promis să livreze mașini care erau deja pe drum în momentul suspendării livrărilor.

O altă informaţie. Mercedes-Benz a actualizat prețurile pentru majoritatea mașinilor sale pentru piața rusă. Acest lucru rezultă din datele publicate pe siteul oficial al mărcii. Cel mai accesibil Mercedes-Benz este acum considerat un sedan A-Class la un preț de 3.350.000 de ruble (anterior – de la 2.790.000 de ruble), iar cel mai scump este Mercedes-Maybach S 680, pentru care se cer cel puțin 34.130.000 de ruble (365.000 euro) în loc de cele 28.440.000 de ruble anterioare.

Crossoverul Mercedes-Benz GLC în versiunea de bază cu un motor turbo de 2.0 litri (197 CP) costă acum 5.870.000 de ruble, iar GLC 300 Premium Plus este deja de 6.220.000 de ruble, deşi anterior cel de start pentru această versiune era de 5.234.000 de ruble.

Cea mai accesibilă mașină sport de la AMG rămâne A-Class în versiunea cu 306 CP, dar dacă mai devreme hatchback-ul putea fi achiziționat pentru 3.990.000 de ruble, acum costă cel puțin 4.790.000 de ruble. Iar un GLS AMG costă 18.240.000 de ruble (anterior – 15.200.000 de ruble).

În ceea ce privește popularul pe piaţa locală Gelendwagen, acum prețul său pentru versiunile de bază se încadrează între 16.260.000 şi 24.840.000 de ruble, deși anterior prețul de start era de 12.300.000 de ruble. În acelaşi timp, a fost scoasă din vânzare versiunea G 350 d şi cel mai accesibil model este acum G 400 d.

De asemenea în contextul scumpirilor, AvtoVAZ intenționează să crească prețurile recomandate pentru mașinile sale de la 1 martie. Despre acest lucru scrie portalul Lada.Online, cu referire la informaţii trimise de producător către reprezentanțele sale. De exemplu, modelul Lada Largus break va crește în preț imediat cu până la 250.000 de ruble (2.230 euro).

Publicația susține că AvtoVAZ a informat anterior dealerii despre creșterea prețurilor programată pentru 1 martie – aceasta a fost în urmă cu aproximativ o săptămână. Apoi s-a presupus că costul mașinilor va crește cu 14-30 de mii de ruble. Cu toate acestea, în ultima săptămână, compania a rescris din nou listele de prețuri, iar datele anterioare au fost declarate nevalide.

Mai aflaţi că Daimler Truck a anunțat suspendarea cooperării cu KAMAZ pe fondul unei agravări a situației geopolitice. Societatea mixtă DAIMLER KAMAZ RUS va înceta să mai producă camioane – scrie Handelsblatt.

Publicația, citând surse din Daimler Truck, susține că întreprinderea comună nu va produce o perioadă niciun autocamion. În plus, concernul german va înceta să furnizeze componente pe liniile de asamblare ale companiei KAMAZ în sine. În funcţie de evoluția situației nu se exclude nici posibilitatea ca Daimler să-şi vândă cota din compania rusă, pe motiv că acest important jucător de pe piaţa locală are legături directe cu industria de apărare a Rusiei.

DAIMLER KAMAZ RUS asamblează camioane Mercedes-Benz pentru piața rusă la întreprinderea din Naberejnie Celni. Compania a fost fondată în 2009.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/