Mansory a transformat Lamborghini Aventador într-un monstru cu 1.250 cai putere
Cunoscutul atelier german de tuning Mansory a anunțat de curând un nou pachet de tuning pentru Lamborghini Aventador Roadster LP700-4. Kit-ul a fost numit Mansory Carbonado Apertos și la fel cum ne sugerează și numele accentul este pus pe elementele din carbon. Astfel, nu doar părțile exterioare sunt concepute din fibră de carbon, dar și jantele, inserțiile din interior sau chiar unele elemente ale unității de propulsie.
Germanii au lucrat și la coeficientul aerodinamic, motiv pentru care acesta a fost îmbunătățit ceea ce a permis ca forța de apăsare a mașinii de asfalt la viteze înalte să fie mai mare. În plus, au fost restilizate barele de protecție, arcurile sunt mai evazate și au fost modificate pragurile laterale. Tradițional, interiorul este tapițat cu piele naturală, care este înfrumusețată cu elemente din alcantara și fibră de carbon.
Pe lângă modificările estetice, noul Mansory Carbonado Apertos se laudă și cu mai multă putere din cauza celor două turbine mai mari ce au fost instalate pe motorul V12 de 6.5 litri ce produce standard 700 de cai putere. Din cauza acestor turbine și a altor modificări, puterea totală a motorului a crescut până la 1.250 cai putere, iar odată cu ea accelerația a fost îmbunătățită cu 0.6 secunde până la doar 2.6 secunde, în timp ce viteza maximă a crescut cu 30 km/h până la tocmai 380 km/h!
Singurul lucru pe care nu l-au anunțat cei de la Mansory este prețul. Însă din moment ce vor fi construite doar câteva exemplare de acest gen, acesta la sigur va de ordinul sutelor de mii de euro.
Cmentariile sunt închise