Guvernul francez nu mai finanțează chiriile pentru mașini electrice

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

După ce au strigat sus și tare că vor să scoată poluarea din orașe, autoritățile franceze fac un pas înapoi când văd cât se ridică nota de plată la chiria pentru electromobile pe care au promis că o achită.

Prima masina electrica Dacia
Dacia Spring Extreme

În încercarea sa de a limita poluarea din marile orașe, autoritățile franceze au pus la punct un plan care ar fi trebuit să aibă un impact major. Astfel, cetățenii care aveau un venit anual mai mic de 15,400 de euro puteau să-și închirieze un vehicul electric cu sume de 100-150 de euro pe lună. Planul, deși suna foarte atractiv pentru mulți francezi, trebuia să intre în aplicare anul trecut. Din cauză că nu erau suficiente oferte conforme din partea producătorilor, proiectul a fost amânat pentru 2024. Doar că nici n-a pornit bine programul că a și fost stopat de către conducerea Franței.

În caietul de sarcini al vehiculelor subvenționate se încadrau 24 de electromobile produse de grupul Stellantis (Peugeot, Citroen, Opel, Fiat, etc.). Din partea Renault, se încadrau alte patru autoturisme, dar nu Dacia Spring. Programul lua în calcul gradul de poluare al vehiculului de la producție la furnizare. La acest capitol Dacia Spring care este produsă în China pierdea din cauza poluării pe transport. Astfel, a modificat serios programul de subvenționare și a exclus unele modele.

Guvernul francez a asigurat de la bugetul de stat suma de 1,5 miliarde de Euro pentru subvenționarea a 20.000 de electromobile

Surpriza cea mai mare a fost când a fost confruntat cu o cerere masivă de finanțare. Astfel, toată suma alocată a fost epuizată până luni, 12 februarie. Oficialitățile franceze au declarat că vor relua acest proiect anul viitor și că îl vor suplimenta la 50.000 de unități. Până atunci, Stellantis va finaliza noua platformă STLA pentru mașini electrice.

Acest program de finanțare a persoanelor care nu-și pot permite achiziția unui autovehicul nepoluant nu este singura măsură luată de francezi. Guvernul mai subvenționează și procurarea electromobilelor mai ieftine de 47.000 de euro cu până la 6.000 de euro. Subvenția este condiționată de radierea și casarea unui vehicul poluant mai vechi. Același program se derulează și în România, dar guvernul de la București era mai generos. Până anul trecut, se acordau 10.000 de euro pentru achiziția unei mașini vehicul electrice. De anul acesta subvenția a fost redusă la jumătate.

Piața de mașini electrice

Ca urmare a acestor reduceri de subvenții, piața europeană de mașini electrice s-a diminuat considerabil. Chiar dacă unele modele au avut un succes notabil, piața este dominată în continuare de vehicule cu motoare cu ardere internă. Pe de altă parte, vânzările de automobile diesel au scăzut mult. În plus, un mare constructor european de automobile consideră că vehiculele hibride sunt mai importante acum.

Lexus a intrat pe piata de masini electrice cu modelul RZ
Lexus RZ crossover EV

Dacă până nu de mult nu prea existau suficiente oferte atractive pentru electromobile, de anul trecut acestea s-au înmulțit. Citroen a lansat noul e-C3, Fiat se pregătește de lansarea unui Panda electric, iar Hyundai pregătește un concurent pentru Dacia Spring. În tot acest timp, pe piața din Moldova mașinile electrice își fac cu greu loc. Chiar dacă deja avem multe stații de încărcare, funcționarea acestora este din când în când întreruptă. În luna ianuarie cea mai mare rețea de stații electrice din Moldova a căzut. Desigur, în timp se vor găsi soluții să nu se mai întâmple asta. Noi nu am întâmpinat nici un fel de probleme când am luat la test noul Lexus RZ.

Cmentariile sunt închise