Maşinile americane vor deveni mai ieftine! Trump a reuşit să abroge regulile eco ale lui Obama
S-a întâmplat că exact în timpul pandemiei de COVID-19 şi spre final de mandat, președintele american Donald Trump a “relaxat” cerințele promițătoare de mediu pentru mașinile noi, care, teoretic, ar trebui să economisească miliarde de dolari producătorilor auto de peste ocean. Însă nu toţi jucătorii aplaudă şi sunt fericiţi.
Donald Trump a venit la putere în mare parte datorită muncitorilor și gospodinelor americane obișnuite, care prin gândirea lor sunt departe de ideile celor care fac zarvă, cu referire aici la activiştii de mediu, care cred că este urgent și cu orice preț necesar de a salva planeta de emisiile de CO2, efectul de seră și încălzirea globală. Trump le-a promis alegătorilor săi să scape industria auto americană de ceea ce el credea că este o povară de mediu fără sens impusă de administrația Obama în 2012 și, în cele din urmă, a făcut-o.
La 31 martie 2020, Agenția pentru Protecția Mediului (EPA), care este responsabilă de certificarea vehiculelor în Statele Unite, a lansat versiunea finală a standardelor de eficiență și toxicitate ajustate pentru următorii șase ani. Normele cer o reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autoturismele noi între 2021 și 2026 cu 1.5% anual, în loc de 5 la sută, conform eco regulilor impuse de Obama.
Economia corporativă medie a combustibilului (cunoscută prin acronimul CAFE, standard care se calculează ca medie armonică pe un parc) pentru perioada specificată ar trebui să fie 40.4 mile per un galon (mpg), mai degrabă decât 46.7 mpg până în 2025, așa cum prevedeau regulile administraţiei Obama. Traduse în unități pe care le înțelegem, aceasta înseamnă 5.82 litri de benzină la 100 km în loc de 5.04 litri. Astfel, cerințele “relaxate” pentru CAFE și emisiile de CO2 îi va permite trioului american (GM, Ford şi RAM) să continue în continuare pickup-uri full-size cu motoare puternice şi voluminoase pe benzină în cantități uriaşe.
EPA explică ajustarea efectuată prin faptul că cerințele mai blânde corespund mai exact intereselor naționale. În special, acestea vor reduce prețurile cu amănuntul pentru autoturisme cu aproximativ 1.000 de dolari, vor reduce costul de a deține o mașină cu aproximativ 1.400 de dolari şi astfel americanii își vor putea permite să-şi cumpere mai multe mașini noi, ceea ce va duce respectiv la un parc auto național actualizat (acum vârsta medie a maşinilor în SUA este de 12 ani), mai curat și mai sigur.
În acelaşi comunicat de presă emis de EPA se arată şi alte detalii interesante dintr-un raport de 1.975 de pagini care arată beneficiile cerinţelor mai moi: vehicule mai moderne și mai sigure pe drumuri vor duce la reducerea numărul de accidente fatale cu 3.300 de cazuri până în 2029, numărul de accidente cu leziuni grave cu 46.000 de cazuri, numărul de accidente de leziuni minore cu 397.000 de cazuri și numărul de autovehicule avariate cu 1.8 milioane. Reglementările uşurate le vor permite producătorilor auto să economisească bani pentru adaptarea ecologică şi vor salva peste 100 de miliarde de dolari, surse care vor fi redirecţionate pentru îmbunătățirea sistemelor de siguranță, păstrarea locurilor de muncă pentru oameni și cheltuieli sociale, precum și să vândă suplimentar 2.7 milioane de vehicule.
Aprobarea cerințelor ajustate a fost precedată de trei ani de dezbateri riguroase inter agenții și litigii, iar cel mai interesant lucru este că noile reguli au statut federal, ceea ce înseamnă că, chiar și statul California, ale cărui reglementări de mediu au fost mult mai dure decât în celelalte 49, va trebui să le respecte. Activiștii de mediu, cu toate acestea, promit să lupte pentru dreptul Californiei la propriile standarde până la ultima, dar cel mai probabil, ei nu vor reuși – legea este legea.
Cu toate acestea, o serie de producători auto și anume BMW, Ford, Honda, Volkswagen și Volvo, s-au angajat în mod voluntar să respecte reglementările din California abrogate, care necesitau o reducere anuală de 3.7% a emisiilor de CO2 între 2022 și 2026. La 31 martie, Trump i-a numit pe directorii executivi ai acestor companii “proști corecți din punct de vedere politic” pe Twitter, dar managerii par să se fi obișnuit ca Trump să discute cu ei într-o manieră foarte grosolană.
Evident, presa americană de stânga, după ce EPA a publicat noile reguli de joc, l-a criticat dur pe Trump, spunând că, în loc să salveze oamenii de epidemia COVID-19, a decis să strice aerul tuturor americanilor. Însă dacă ar fi de privit lucrurile mai bine, se pare că acum este cel mai potrivit moment pentru astfel de măsuri: piața auto americană este în cădere liberă (în martie 2020 a fost cu 39%), benzina se ieftineşte și relaxarea cerințelor de mediu pot fi catalogate ca o măsură de sprijin pentru economie în general și industria auto, în special.
După această mişcare peste ocean, este interesant dacă Europa își va revizui cerințele draconice de mediu pentru autoturismele noi în legătură cu pandemia de COVID-19. Chiar înainte de aceasta producătorii locali s-au plâns de incapacitatea de a le respecta, se pregăteau să plătească amenzi uriașe de mediu, să sufere pierderi, să închidă fabrici și să reducă din locurile de muncă. Între timp, locurile de muncă după luni de stagnare economică riscă să fie mult mai solicitate în rândul oamenilor decât aerul “virtual” curat până în 2050, pe care Comisia Europeană intenționa să cheltuiască trilioane de euro.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Cmentariile sunt închise