(video) Mii de euro ascunși sub capotă! Isprava unui angajat ASP care a încercat de urgență să părăsească Moldova
O nouă schemă de corupție, legată de eliberarea permiselor de conducere, a fost documentată de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție. Șase angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere.
Sumele pretinse pentru un permis – între 400 și 1.200 de euro!
Potrivit probatoriului, administrat de DGT Nord a CNA și procurori, cele șase persoane ar fi acționat coordonat, iar lunar sumele colectate doar de pe zona de nord a țării ajungeau la 20.000 de euro – bani care erau transmiși unor responsabili de la Chișinău pentru acoperirea faptelor ilegale.
Astfel, s-a reușit documentarea colectărilor sistematice, în sumă de 2.500 de euro lunar, de către inspectori ai Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) din mun. Bălţi. Ulterior, aceștia transmiteau suma menționată altui angajat, iar acesta, la rândul său, persoanei responsabile din cadrul ASP din Chișinău. Astfel, în urma colectării banilor din mai multe raioane ale zonei de nord, suma finală se ridica la 15.000-20.000 de euro lunar!
Astăzi au fost operate 19 percheziții în oficiile SÎTCCA Bălți, în automobilele și domiciliile angajaților suspectați de fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor de conducere în schimbul unor mijloace financiare ilicite.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copia buletinelor de identitate, sume bănești în sumă de 30.000 de euro, 20.000 de lei, telefoane mobile și arme de foc, deținute ilegal!
În urma acțiunilor de urmărire penală șase persoane au fost reținute, iar responsabilul ASP de la Chișinău a fost prins în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova. În automobilul acestuia au fost depistate și ridicate 13.000 de euro, bani care erau dosiți sub capotă!
Investigațiile în acest caz continuă. Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.
Cmentariile sunt închise