(foto) Apariţie specială la vama Leuşeni – un SUV Toyota Land Cruiser J40

O maşină 4×4 pe care rar cine o importă acasă a fost observată la vama Leuşeni. Vorbim despre un exemplar din a doua generaţie Toyota Land Cruiser în caroserie J40, model facelift produs după 1979!

Deocamdată nu ştim care îi este destinaţia finală, însă o astfel de maşină poate fi adusă în ţara noastră doar ca una de colecţie, fără posibiltatea de a o înmatricula.

Modelul Toyota Land Cruiser J40 a apărut în anul 1960 și inițial era oferit doar cu motoare pe benzină. Potrivit clasificării japoneze de automobile din acei ani, astfel de vehicule au fost marcate ca fiind grele, ceea ce a însemnat că taxele şi impozitele pentru utilizare erau mari. Dar, în 1974, în familia J40 a apărut un SUV, de la care clasificarea vehiculelor din această clasă a început să se facă într-un mod nou.

Inginerii Toyota Motor au reușit să adapteze şi să micşoreze volumul motorului diesel Toyota B până la 3.0 litri, care a început să fie instalat pe Land Cruiser (modelul BJ40). Ulterior, maşinile erau marcate prin inscripțiile FJ4x (cu motoare pe benzină F, 2F) şi BJ4x (cu motoare diesel).

Rezultatul a fost o mașină care a devenit foarte cerută nu numai de către organizații, dar şi de clienţi individuali. De fapt, Toyota Land Cruiser BJ40 a fost punctul de plecare în popularizarea unor astfel de agregate pe autoturisme și SUV-uri.

Vezi şi: (video) O Toyota Land Cruiser produsă în anii 80 şi modernizată în prezent a trecut cu brio crash-testele

Toyota Land Cruiser 40 a fost produsă între anii 1960-1984. Modelul cu o caroserie montată pe o ramă era disponibil în trei variante de ampatament: scurt (J40/41/42), mediu (J43/44/46) şi lung (J45/47), putea avea două, trei sau patru uşi, acoperiş moale sau tare. A existat de asemenea în caroserii pick-up sau station wagon.

De-a lungul carierei sale a purtat sub capotă 11 motoare, dintre care doar două pe benzină, cu volume cuprinse între 3.0 şi 4.2 litri, 85-135 CP, pe unele pieţe folosind o vreme şi agregate diesel marca Mercedes-Benz. În Brazilia modelul se numea Toyota Bandeirante şi a fost produs din 1968 şi până în 2001.

Printre dotările care le-a avut de-a lungul timpului s-au numărat scaune reglabile, frâne cu discuri, servodirecţie, sistem de climatizare şi altele. Modelele diesel se deosebeau uşor printr-o plăcuţă pe grila radiatorului, ca şi în cazul exemplarului bicolor de la vama Leuşeni.

Vezi neapărat: (video) Test Drive: Toyota Land Cruiser 70

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/