Niciunul din cei 28 de arbori masivi, doborâți săptămâna trecută în capitală de vijelie, nu era uscat

În urma vijeliei de săptămâna trecută, din seara zilei de 29 iulie, pe teritoriul capitalei au fost doborâți 28 de arbori masivi. Pentru eliminarea acestora, serviciile municipale au activat inclusiv duminică, 1 august!

Anunţul a fost făcut la ședința de astăzi a serviciilor municipale de către consilierul primarului general, Tudor Gîrbu. Acesta a declarat că, în urma vijeliei din data de 29 iulie, serviciile municipale au activat în stare de alertă pentru eliberarea carosabilului de arborii și crengile căzute în urma calamității naturale.

„Toate serviciile municipalității și preturile au activat în stare de alertă pentru restabilirea circulației pe străzile pe care au căzut arbori și crengi. Cei 28 de arbori NU erau uscați, acest lucru vorbește despre viteza și puterea vijeliei!”, a spus Gîrbu.

Acesta a mai spus că sectoarele cele mai afectate au fost Centru și Râșcani, iar pentru eliminarea consecințelor provocate de acest dezastru natural au lucrat șapte echipe mobile.

Situaţia s-ar putea repeta în această seară, de aceea automobiliștilor li se recomandă să fie atenţi unde îşi lasă autovehiculele peste noapte: Din nou! Meteorologii anunță despre ploi puternice, cu grindină şi vijelie, fiind activ un Cod Galben de caniculă

Cmentariile sunt închise