Noul Dacia Bigster: Iată cu cât e mai scump în România decât un Duster

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Dacia Bigster oferă toate elementele esențiale cerute de clienții segmentului C-SUV, punând accent pe confort și pe aspectul practic, propunând o gamă largă de echipamente în funcție de nivelul de echipare ales.

Dacia Bigster

Fidel poziționării specifice mărcii Dacia, noul Bigster este disponibil în România începând de la 23.000 euro (TVA inclus) pentru echiparea Essential. Conform celor de la Dacia, în continuare se oferă cel mai bun raport preț/prestații de pe piață!

Echiparea de top combinată cu motorizarea de top – Journey Hybrid 155 – are un preț de start de 29.500 euro (TVA inclus).

În total sunt valabile patru echipări: Essential, Expression, Journey și Extreme (ultimele două sunt la același preț). Tot patru sunt motorizările disponibile, toate electrificate.

Pentru comparație, în România, prețul unui Duster de nouă generație pornește de la 19.000 de euro, iar cu motorul și echiparea de top face 26.650 de euro.

Clienții vor putea descoperi prețurile și versiunile disponibile începând de azi, 9 ianuarie 2025, direct pe site-ul dacia.ro. Totodată, mașina poate fi configurată și comandată online de pe platforma vanzari.dacia.ro. Livrările în showroomuri vor începe din primăvara anului curent.

Informații despre disponibilitate și lansare pe piața din Republica Moldova nu există la momentul de față.

Aici poți consulta lista completă de prețuri a noului Bigster.

Vezi și:

Cmentariile sunt închise