Noul sistem anti-furt introdus pe maşinile sport Dodge este un know-how pe care ar trebui să-l aplice şi alţii

Dodge a anunțat o actualizare de software concepută pentru a contracara furtul modelelor sport scumpe Charger și Challenger echipate cu motoare HEMI V8 de 6.2 sau 6.4 litri. Fiind folosit un cod PIN din patru cifre, noua caracteristică limitează electronic turaţia la ralanti (675 rpm) și poate contribui astfel la prevenirea furturilor.

Aceasta se va activa în cazul în care hoţii au reuşit totuşi să spargă lacătele mecanice, alarma şi să pornească motorul.

Actualizarea software-ului poate fi instalată gratuit de către orice dealer Dodge pentru maşini din gama anilor 2015-2021. Suplimentul aplică o criptare de securitate de nivel doi prin intermediul sistemului de infotainment Uconnect 4C.

“Astăzi, Dodge lansează un nou sistem de securitate personalizat de proprietar cu verificare dublă. Când este introdus în computerul muscle car-urilor din 2015 sau mai noi, software-ul de protecție va limita puterea motorului la mai puțin de 3 CP, împiedicând escapadele rapide și plimbările de joacă.

“Mai mult de 150 de mașini sunt furate în fiecare zi în Statele Unite. Pentru orice proprietar de mașină, este îngrozitor, este o problemă și este o încălcare personală. Deși statistic sunt rare, hoții de mașini le țintesc anume pe cele de performanţă și dorim ca Frăția Dodge să știe că luăm măsuri rapide și le acoperim spatele”, a declarat şeful mărcii Tim Kuniskis.

De facto, sistemul practic “deconectează” pedala de acceleraţie şi la ralanti aceste motoare produc aproximativ 2.8 cai putere și 30 Nm de cuplu. Drept urmare, măsurile de securitate au un avantaj secundar de siguranță publică prin prevenirea ascunderii de poliţie (inclusiv pentru că infractorii nu vor putea ajunge prea departe şi pentru că vor atrage atenţia oamenilor legii) și urmăririle de mare viteză ale vehiculelor furate.

Criptarea dublă a devenit obișnuită în conturile online ale consumatorilor și adaugă un al doilea strat de protecție împotriva furtului vehiculului. Codul de criptare format din patru cifre este conceput pentru a descuraja hoții care falsifică codurile cheie. Dodge va continua să urmărească alte îmbunătățiri la descurajarea furtului de vehicule pentru a proteja investițiile proprietarilor.

Cmentariile sunt închise