(foto) Noul Tesla Model Q ar putea fi dedicat pentru Europa. Primele informații neoficiale

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉

Tesla ar planifica lansarea unui model complet nou. Acesta s-ar putea numi Model Q și nu va fi altceva decât versiunea break a lui Model 3! Viitorul vehicul va fi destinat doar clienților din Europa, scrie AutoBlog Italia.

Deocamdată nu au fost publicate niciun fel de informații ori fotografii oficiale, însă în spaţiul online există imagini render care ar reda înfățișarea aproximativă a mașinii.

Conform tipologiei caroseriei, viitorul Model Q va avea un corp elegant cu cinci uşi, însă fără prea multe muchii suplimentare, asta pentru a menţine cât mai jos coeficientul de rezistență aerodinamică.

Chiar dacă va avea un stil shooting brake, cu o linie a acoperișului lăsată mai accentuat pe spate decât este normal, oricum un astfel de electromobil va fi mai practic decât sedanul original.

De asemenea, va exista şi un spaţiu necesar pentru ca bancheta posterioară să fie împinsă ceva mai în spate pentru a face mai mult spaţiu pentru picioarele pasagerilor.

Nu se exclude că acest Model Q va avea chiar şi un ampatament + ecartamente mai late.

Conform italienilor de la Autoblog, Model Q ar urma să primească aceleași motoare electrice ca şi Model 3 (351 sau 462 CP), ori agregatele de pe Model Y care va aduce şi opţiunea unei tracţiuni integrale (441 CP sau 513 CP).

Până la acest moment nu există detalii în ceea ce privește capacitatea bateriei și autonomia pe care un astfel de electromobil o va putea pune la dispoziţie, însă reieşind din caracterul practic şi capacitatea sporită de transport a bagajelor, nu se exclude că bateria va fi compusă din celule noi 4680.

Vezi şi:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata