O tânără “şoferiţă” riscă 7 ani de închisoare pentru ce a făcut astăzi dimineaţă lângă satul Pîrlița
Astăzi dimineață, poliția din Fălești a fost sesizată precum că pe traseul M-5, în apropiere de satul Pîrlița s-a produs un accident rutier cu tamponare de biciclist.
La fața locului, polițiștii au găsit o femeie fără suflare în vârstă de 50 ani, locuitoare a satului Răuțel. Aceasta se deplasa cu bicicleta pe partea dreaptă a acostamentului şi ar fi fost lovită din spate de un VW.
Şoferul a părăsit locul accidentului, însă poliţia a reuşit în scurt timp să depisteze atât automobilul, dar și persoana care se afla la volan. Aceasta s-a dovedit a fi o tânără de 21 de ani, locuitoare a mun. Bălți, fără permis de conducere! Fiind supusă testului alcooscopic cu aparatul Drager s-a constatat că aceasta avea şi 0.37 mg/l de alcool în aerul expirat!
În acest caz au fost pornite două cauze penale conform art. 264 şi 266 din Cod Penal (Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport şi părăsirea locului accidentului rutier).
Tânăra urmează să fie reținută pentru 72 de ore. Aceasta riscă de la 3 la 7 ani de închisoare. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Cmentariile sunt închise