Obligativitatea purtării măştii pe stradă, neconstituțională în România după plângerea unui şofer
Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat, în unanimitate de voturi la 15 februarie, neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului (OUG) 192/2020, prin care a fost instituită, în urmă cu mai bine de un an și două luni, obligativitatea purtării măştii sanitare inclusiv în spaţiile publice deschise, alături de spațiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
În această speță, Curtea Constituțională a fost sesizată de către un medic rezident care a fost amendat pentru că a parcurs fără mască distanța de circa 150 de metri până la mașină! El a contestat amenda în instanță, iar sesizarea a ajuns la CCR pe 6 iunie 2021. CCR a pronunțat decizia după mai bine de 8 luni!
Oricum, masca trebuie purtată în continuare deoarece decizia Curții va intra în vigoare abia la data publicării ei în Monitorul Oficial, în maximum 30 de zile – timp în care se redactează motivarea. Până atunci însă, Parlamentul are posibilitatea să adopte prin lege obligativitatea purtării măștii în spații deschise.
Amintim că, în 5 noiembrie 2020, Guvernul Orban a modificat Legea 55/2020, prin OUG 192, astfel încât masca a devenit obligatorie și pe stradă. Ulterior, Guvernul Cîțu a menținut această măsură restrictivă, până la sezonul estival din 2021, iar apoi, din septembrie, a reintrodus purtarea măștii în spații deschise, odată cu valul 5 al pandemiei.
După căderea Guvernului Cîțu și venirea la putere a Guvernului Ciucă, obligativitatea purtării măștii pe stradă a fost de asemenea menținută, până inclusiv astăzi. Mai mult, în 5 ianuarie anul curent, Guvernul Ciucă a interzis masca textilă, impunând purtarea măștii medicale sau de tip FFP2 – mult mai scumpe.
Cmentariile sunt închise