(P) Noul EX30 are cea mai mică amprentă de carbon dintre toate modelele Volvo de până acum

Articol de: Volvo Cars Moldova

Noul Volvo EX30 este o îmbinare a celor mai minunate lucruri oferite de Volvo Cars: un SUV mic, complet electric pentru epoca modernă, proiectat pentru a fi sigur și a avea o amprentă de CO2 mai mică decât orice alt automobil Volvo de până acum.

Prin reducerea emisiilor pe parcursul întregului ciclu de producție și de viață al Volvo EX30, am reușit să diminuăm amprenta totală de carbon a acestuia la mai puțin de 30 de tone*, pe parcursul a 200.000 de kilometri parcurși. Aceasta reprezintă o scădere de 25% în comparație cu modelele noastre complet electrice C40 și XC40 – un pas important în direcția obiectivului nostru de a reduce cu 40% emisiile totale de CO2 per mașină între 2018 și 2025.

Fiind un automobil pur electric, Volvo EX30 nu are emisii de gaze de eșapament, ceea ce contribuie semnificativ la reducerea amprentei de CO2. Impactul asupra calității aerului este unul semnificativ: de exemplu, conform unui nou studiu realizat de University of Southern California*, până și o creștere mică a numărului de mașini electrice dintr-o zonă, are un efect pozitiv asupra numărului de vizite la urgențe din cauza astmului.

Dar pentru a diminua amprenta de carbon globală a unui automobil, electrificarea nu este suficientă. O mașină nu este doar condusă, ci și proiectată, dezvoltată, construită și transportată – și toate aceste etape oferă oportunități de a scădea și mai mult emisiile de gaze cu efect de seră.

„Noul EX30 este un pas important în direcția corectă pentru ambițiile noastre de sustenabilitate. Până în 2025, ne propunem să reducem emisiile totale de CO2 per mașină cu 40% față de nivelul din 2018, prin diminuarea cu 50% a emisiilor totale de gaze de eșapament și cu 25% a emisiilor provenite din operațiunile noastre, din aprovizionare cu materii prime și din rețeaua de aprovizionare – toate acestea, pentru a ne realiza ambiția de a deveni o companie neutră din punct de vedere climatic până în 2040.”

Anders Kärrberg, Global Head of Sustainability

Accent pe materiale reciclate

Cum am redus amprenta de CO2 a modelului Volvo EX30 la 75% din cea a modelelor noastre electrice actuale? În primul rând, proiectarea unei mașini mai mici presupune mai puține materiale. Având în vedere că aluminiul și oțelul sunt două dintre cele mai mari contribuții la emisiile de CO2 în ceea ce privește producția, în acest aspect, împreună, noi și dumneavoastră în calitate de client, putem să facem o mare diferență.

În plus, în timp ce folosim mai puțin oțel și aluminiu în construcția noului nostru SUV de mici dimensiuni, o mare parte din aceste materiale sunt reciclate. Aproximativ un sfert din tot aluminiul și aproximativ 17% din tot oțelul folosite în producerea unui Volvo EX30 provin din materiale reciclate, reducând și mai mult impactul asupra mediului.

Această abordare continuă în interiorul automobilului, deoarece cea mai sustenabilă componentă este cea la care se poate renunța. Utilizând optimizarea ca principiu de ghidare a designului durabil, designerii noștri au reușit să combine mai multe funcții din interiorul Volvo EX30 într-o singură componentă. Acest lucru reduce numărul de piese necesare în interior, fără a compromite funcționalitatea.

Materialul utilizat pentru Volvo EX30 este un alt factor care contribuie la un mod mai durabil de a crea noi automobile. Aproximativ 17% din toate materialele plastice din mașină, de la componentele interioare până la bare de protecție exterioare, sunt reciclate – cel mai mare procentaj înregistrat până în prezent la un automobil Volvo.

Încă un pas spre neutralitatea climatică

Un alt sector crucial pentru reducerea emisiilor este cel al rețelei de producție și de aprovizionare prin furnizarea energiei sustenabile. Volvo EX30 va fi construit într-o fabrică alimentată cu un nivel ridicat de energie neutră din punct de vedere climatic, inclusiv energie electrică 100% sustenabilă.

În ceea ce privește rețeaua de aprovizionare, pentru acest automobil am colaborat cu furnizorii noștri de la cel mai înalt nivel, iar 95% dintre ei s-au angajat să utilizeze energie 100% sustenabilă în producția lor până în 2025 – iar o mare parte dintre ei au implementat deja acest lucru. Acest angajament reflectă, pe lângă ambiția noastră de a reduce emisiile în cadrul operațiunilor noastre, și încurajarea partenerilor din rețeaua noastră de aprovizionare să facă același lucru.

Procesul de producție pentru Volvo EX30 a fost, de asemenea, simplificat în mai multe moduri. Astfel, mașina reprezintă una dintre cele mai ridicate rate de utilizare a materialelor compresate în piesele de caroserie.

Pe măsură ce continuăm să facem față provocării legate de trasabilitatea materialelor, în mod special atunci când producem bateriile pentru Volvo EX30, folosim tehnologia blockchain pentru a ajuta la urmărirea materiilor prime esențiale, printre care și litiu, mangan, cobalt, mica, grafit și nichel.

Materiale mai inteligente și mai sustenabile

La interior, folosim o gamă largă de materiale reciclate și regenerabile pentru scaune, tabloul de bord și uși, inclusiv materiale precum denim, in și un amestec de lână care conține, de asemenea, aproximativ 70% poliester reciclat. Denimul, în special, este un bun exemplu de utilizare a materialelor în moduri mai inteligente și mai durabile.

Pentru a crea decorul interior din denim, folosim fibre care, altfel, ar fi fost produse reziduale ale procesului de reciclare a denimului. Atunci când blugii sunt reciclați, fibrele mărunțite sunt răsucite într-un fir, iar fibrele lungi se leagă între ele. Cu toate acestea, fibrele scurte devin, de obicei, deșeuri – noi am reutilizat aceste fibre scurte și le folosim în decorul interior.

Reduceri fără compromisuri

Toate acestea se adaugă la o mașină care are un așa-numit impact de CO2 de la începutul până la sfârșitul ciclului de producție de aproximativ 18 tone. Drumul de la începutul până la sfârșitul ciclului de producție descrie impactul CO2 de la extragerea materiilor prime până la sosirea mașinii la dealer, înainte de a fi condusă.

La sfârșitul ciclului de viață, EX30 este proiectat pentru a fi recuperat în proporție de 95%, prin reciclarea materialelor și recuperarea energiei din ceea ce nu poate fi recuperat.

Pe scurt, Volvo EX30 vă oferă, în calitate de client, mai multe posibilități de reducere și diminuare a impactului personal asupra emisiilor de CO2, fără a fi nevoie să faceți compromisuri în ceea ce privește siguranța, confortul la volan sau conveniența. Noul Volvo EX30 va fi prezentat pe 7 iunie și va fi disponibil pentru comandă, la aceeași dată.

Detalii

  • Calculul amprentei de carbon de sub 30 de tone pentru 200.000 km parcurși se bazează pe utilizarea energiei electrice de încărcare din mixul de energie electrică al UE27.
  • Cea mai mică amprentă de carbon a unui autovehicul Volvo de până acum se referă la produsele disponibile la nivel global, pe o distanță de 200.000 km de condus.
  • Pentru mai multe informații despre studiul privind legătura dintre mașinile electrice și calitatea aerului.
  • Autonomie și eficiență energetică în conformitate cu ciclul de conducere realist WLTP în condiții controlate pentru un autovehicul nou. Autonomia în lumea reală poate varia. Cifrele se bazează pe obiectivul preliminar.
  • Specificațiile autoturismului și oferta exactă pentru clienți pot varia de la o țară la alta. Vă rugăm să vizitați volvocars.com pentru informații suplimentare.
  • Amprenta de carbon și valorile CO2 de la începutul până la sfârșitul ciclului de producție pe baza evaluării. Un document verificat de analiză a ciclului de viață va fi publicat la momentul lansării.

Despre Volvo Cars în Moldova

În Moldova Volvo Cars este reprezentat de DAAC-Autosport SRL.

Despre Volvo Car Group

Volvo Cars a fost fondată în 1927. Astăzi, este una dintre cele mai cunoscute și respectate mărci de automobile din lume, cu vânzări către clienți din peste 100 de țări. Volvo Cars este listată la bursa Nasdaq Stockholm, unde este tranzacționată sub simbolul “VOLCAR B”.

Volvo Cars își propune să ofere clienților libertatea de a se deplasa într-un mod personal, durabil și sigur. Acest lucru se reflectă în ambiția sa de a deveni un producător de automobile complet electrice până în 2030 și în angajamentul său de a reduce în mod constant amprenta de carbon, cu obiectivul de a fi o companie neutră din punct de vedere climatic până în 2040.

Descrierile și datele din acest material de presă se referă la gama internațională de automobile Volvo Cars. Caracteristicile descrise pot fi opționale. Specificațiile vehiculelor pot varia de la o țară la alta și pot fi modificate fără notificare prealabilă.

Cmentariile sunt închise