Pedepse modificate pentru şoferii care comit accidente grave. Până la 7 ani de închisoare doar pentru părăsirea locului

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

S-au pregătit sancţiuni noi şi actualizate pentru conducătorii auto care comit accidente de circulaţie grave, inclusiv în stare de ebrietate. În acest sens, un proiect de lege a fost examinat de membrii Comisiei juridice, numiri și imunități și ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, după care înregistrat în Parlament, urmând a fi dezbătut în plen.

Modificările care se doresc a fi făcute în Codul Penal:

  • Liberarea de răspundere penală în legătura cu căinţa activă, schimbarea situaţiei sau liberarea condiţionată de răspundere penală nu va mai fi posibilă în cazul comiterii unui accident în stare de ebrietate, soldat cu o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori în cazul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe.
  • Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege nu va mai fi posibilă în cazul condusului în stare de ebrietate, a comiterii accidentelor în stare de ebrietate (inclusiv în cazul în care s-a soldat cu cel puţin un deces) şi a părăsirii locului accidentului.
  • Dacă persoana pusă sub învinuire pentru săvârşirea infracţiunilor conexe încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, iar instanța de judecată acceptă acest acord, aceasta beneficiază doar de reducerea prevăzută de lege a limitei maxime a pedepsei.
  • Condamnarea cu suspendarea parţială a executării pedepsei cu închisoare nu va mai fi posibilă. Nici înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă.
  • La articolul 264:
    • în sancțiunea alin.(1) textul „(sau fără)” se exclude, iar textul „de până la 2 ani” se înlocuiește cu textul „de până la 3 ani” ;
    • la alineatul (4), textul „de la 4 la 8 ani” se substituie cu textul „de la 6 la 12 ani”;
    • la alineatul (6), textul „de la 7 la 12 ani” se substituie cu textul „de la 7 la 15 ani”;
    • se completează cu noul alineat 7 cu următorul cuprins: „(7) Acțiunile prevăzute la alin. (3), săvârșite de către persoana care nu deține permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport, se pedepsește cu închisoare de la 6 la 12 ani”;
    • se completează cu noul alineat 8 cu următorul cuprins: „(8) Acțiunile prevăzute la alin. (5), săvârșite de către persoana care nu deține permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport, se pedepsește cu închisoare de la 8 la 12 ani”.
  • Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similar se va pedepsi cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la un an, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. În actuala redacţie nu există alternativa sancţiunii sub formă de închisoare.
    • Acţiunile date, săvârşite de către o persoană care nu deţine permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport, se vor pedepsi cu până la 240 de ore de muncă neremunerată sau cu până la doi ani de închisoare în loc de unul singur.
  • Textul articolului actual 266 devine alineatul (1). Articolul se completează cu un alineat (2) cu următorul cuprins: „(2) Acțiunile prevăzute la alin.(1) săvârșită de către o persoană care se află în stare de ebrietate, de către o persoană care nu deține permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.”

Modificările care se doresc a fi făcute în Codul de Procedură Penală:

  • Procedura de suspendare condiţionată a urmării penale şi de liberare de răspundere penală nu se va aplica faţă de persoanele care au săvârșit infracțiuni prevăzute la art. 264 alin. (2) şi art. 2641 din Codul Penal: în cazul comiterii unui accident în stare de ebrietate, soldat cu o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori în cazul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe.

Modificările care se doresc a fi făcute în Codul Contravenţional:

  • Prevederile alin.(3) nu se vor aplica în cazul în care se constată că în cursul aceluiași an, persoana fizică a săvârșit repetat aceeași contravenție și nici în cazul tragerii la răspundere contravențională a proprietarului vehiculului în condițiile art.161 alin.(1).
  • La alineatul (1) din articolul 44, după sintagma „aplică sancțiunea” se introduce textul „principală, inclusiv complementară”; la alineatul (2) după sintagma „aplică sancțiunea” se introduce textul „principală, inclusiv complementară”, iar după sintagma „definitiv sancțiunea” se introduce textul „principală, inclusiv complementară”.
    • La articolul 441 alineatul (2), după textul „aplică persoanelor care” se introduce textul „în cursul aceluiași an au comis repetat aceiași contravenție sau”.
  • Apare noul articol 3306 – Încălcarea legislației privind siguranța traficului rutier
    • (1) Neexecutarea în termenul stabilit ori executarea necorespunzătoare a prescripțiilor sau avizelor emise în condițiile Legii nr.131/2007 privind siguranța traficului rutier se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.
    • (2) Neprezentarea fără motive întemeiate a datelor, informațiilor, actelor sau documentelor solicitate în cadrul verificării se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.
    • (3) Acțiunile prevăzute la alineatele (1) sau (2), săvârșite repetat în cursul aceluiași an calendaristic de către o persoană sancționată deja pentru această contravenție se sancționează cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 400 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.
    • Contravenţiile prevăzute de acest nou articol se constată şi se examinează de către poliţie!
  • La articolul 4431 alineatul (1), după textul ,,prevăzute la” se completează cu textul ,,art. 235” (Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie, a vestei de protecție-avertizare fluorescent- reflectorizantă, a sistemului de reținere pentru copii şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice), iar textul ,,art. 240 alin. (2)” se substituie cu textul ,,art. 240 alin. (1) și (2)” (Nerespectarea de către conducătorul vehiculului a indicatoarelor rutiere de prioritate, a indicatoarelor de interzicere și de sens obligatoriu, a marcajului de pe partea carosabilă a drumului privind acordarea dreptului prioritar de circulație și a celui destinat vehiculelor de rută + Neglijarea de către conducătorul de vehicul a semnalului de interzicere al semaforului sau a gestului de interzicere al agentului de circulaţie).
  • Articolul 4515 se va completa cu noul alineat (7) care va avea următorul conținut: „(7) Agentul constatator, după caz, procurorul este obligat să refuze încheierea acordului de colaborare în cazul în care fapta nu constituie contravenție, prezintă semne de infracțiune sau a fost comisă repetat în decursul unui an. Refuzul de a accepta încheierea acordului de colaborare nu este pasibil nici unei căi de atac.”

Una dintre modificările care se doresc a fi făcute în Legea privind siguranța traficului rutier:

  • Articolul 211 alin.(2) va avea următorul cuprins: „(2) Dreptul de conducere anulat poate fi redobândit, în condiții generale, după decăderea temeiurilor de anulare a acestuia, la prezentarea unei dovezi în acest sens, şi susținerea de către solicitant, la autoritatea competentă, a examenului de calificare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, pe categorii şi subcategorii de vehiculele solicitate. Suplimentar, în cazul prevăzut la alin.(1) lit.a), dreptul de conducere anulat poate fi redobândit după frecventarea programului probațional antialcoolic şi antidrog și dacă au expirat 4 ani după executarea pedepsei.”
    • În redacţia actuală se foloseşte expresia „și expirarea termenului de 4 ani din momentul condamnării.”

Prezenta lege va intra în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, însă înainte de asta trebuie să treacă de votul a două lecturi în Parlament.

[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2023/10/366.2023.ro_.pdf”]

Cmentariile sunt închise