PG confirmă că la volanul maşinii care a lovit o căruţă cu oameni în raionul Călăraşi se afla un procuror. Pedeapsa pe care o riscă

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update 22.10.2023)


Procuratura Generală anunță că pe faptul accidentului rutier produs la data de 20 octombrie 2023 în proximitatea satului Bahmut, raionul Călărași, a fost pornită o cauză penală potrivit art. 264 alin. (5) din Codul penal – „Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din imprudență decesul a mai multor persoane.”

Acţiunea prevăzută de alineatul articolului se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Deoarece s-a stabilit că la volanul automobilului se afla un procuror, urmărirea penală a fost pornită de către Procurorul General interimar, fiind stabilită competența efectuării urmăririi penale Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu constituirea unui grup de urmărire penală format din procurori și ofițeri de urmărire penală.

Conducătorul mijlocului de transport a fost reținut, urmând ca procurorii să solicite aplicarea măsurii preventive arestarea preventivă. 

Procuratura Generală mai menţionează că va efectua, în continuare, toate acțiunile relevante pentru justa soluționare a cauzei, dar în acest stadiu al investigațiilor șoferul automobilului beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii…

Cmentariile sunt închise