Porsche anunţă indirect despre dezvoltarea unui nou, cel mai accesibil automobil sportiv
Porsche a anunţat indirect despre dezvoltarea unui nou model, care, în gama de modele actuală, va fi poziţionat sub familia 718, respectiv devenind cel mai accesibil automobil sportiv. Vestea interesantă vine din spusele designerului-şef Porsche, Michael Mauer, într-un reportaj-interviu legat de modelul 914!
Modelul simplu și relativ ieftin – Porsche 914 – a fost dezvoltat în comun cu Volkswagen, chiar fiind ulterior produs în serie în perioada anilor 1969-1976.
În total circa 120.000 de exemplare cu motor montat central au părăsit liniile de asamblare, iar marea majoritate a acestora au fost dotate cu motoare boxer cu patru sau şase cilindri, cu volume cuprinse între 1.7 şi 2.0 litri (cu puteri între 80-110 CP). Ba mai mult, a existat şi o variantă de curse 914-6 GT care genera dintr-un motor de 2.0 litri tocmai 210 CP la 8.000 rpm!
Cu toate acestea, materialul (pe care îl puteţi citi în întregime aici) nu a fost realizat şi publicat pur și simplu din cauza nostalgiei faţă de model. În el designerul Porsche vorbeşte despre viziunea şi planurile mărcii de a crea un 914 în format modern!
Potrivit lui Michael Mauer, o mașină sport simplă și ieftină este exact ceea de ce are nevoie compania în situația actuală. Discuțiile despre acest proiect între membrii conducerii Porsche sunt în desfășurare de ceva vreme, și până în prezent există două direcții posibile de dezvoltare.
Prima ar fi dezvoltarea unei mașini sport clasice pentru puriști, complet “mecanice”, cu un set minim de dotări şi sisteme electronice de asistenţă. A doua ar fi crearea unui rival pentru modele precum Audi TT RS sau Volkswagen Golf R32.
Însuşi Mauer a declarat că susţine prima opțiune, dar din punct de vedere al marketing-ului a doua poate fi mai atractivă.
Cu toate acestea, lucrările de proiectare a mașinii sport puriste cu motor montat central au început deja. Este greu de spus când îi vom vedea prezentarea, însă peste câţiva ani la sigur, dacă proiectul nu va fi închis în timp.
În prezent cel mai accesibil automobil sportiv al mărcii este modelul Porsche 718 Cayman – de la 51.375 de euro în Republica Moldova pentru o maşină cu tracţiune spate, cutie manuală şi 300 de CP sub capotă, care poate face 0-100 de km/h în 5.3 secunde.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Vezi şi:
Toyota, cu ajutorul Porsche, ar putea reintroduce în gamă un model care a dispărut după 2007
Cmentariile sunt închise