„Prinși și trăsniți ca să sară jumătate de mașină!” Idee de penalizare pentru contravenienții în serie din Moldova

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Ziarul de Gardă a reușit să discute cu un consătean al șoferului care a comis un accident urât în noaptea zilei de luni în Bălți. Acesta afirmă că era un băiat de treabă, doar că suferea de o ”boală” gravă – viteza.

FOTO colaj: Ziarul de Gardă

Potrivit unei surse din satul de baștină al lui Sergiu Lungu, aceasta nu ar fi fost prima dată când Lungu este prins conducând cu viteză excesivă. Sursa neagă că Lungu ar avea probleme cu alcoolul.  

„Nu aș zice că era un bețivan sau avea probleme cu alcoolul, era un băiat de treabă, gospodar, dar îi plăcea să zboare, să meargă cu viteză, chiar și prin sat. Nu are probleme psihice sau ceva de genul, dar asta era boala lui – viteza. E tragic ceea ce s-a întâmplat. Acum e nu doar viteza, dar și alcoolul. 

Nu știu dacă anterior a mai fost prins băut, dar știu că anterior a mai fost prins cu viteză, a provocat accidente. Aceștia greu se dezbară de viciul acesta, dacă e obișnuit cu asta. Așa-i psihologia omului, lui îi place să meargă repede și gata.”

Aceeași persoană citată susține că Sergiu Lungu provine dintr-o familie de gospodari. 

„E strașnic ce s-a întâmplat. Îs tineri, îs muncitori. E din familie de gospodari. Nu pot să zic nimic rău nici de familie, nici de el, doar că exagera cu viteza, asta se știe. Bunelul său a fost primar demult. Mama lui a lucrat profesoară în sat. Chiar nu ai ce spune rău despre familie. 

Acum el a făcut tragedie și necaz nu numai pentru familia fetiței pe care a omorât-o, dar și pentru familia sa. Eu nici nu pot să-mi închipui ce se întâmplă acum la ei. Doamne ferește de un ceas rău și o deprindere de asta periculoasă, o viteză nebună.”

Vezi și: No comment: „Nu polițiștii fac legile”

Sursa consideră că accidentele de acest fel ar putea fi prevenite „dacă legea ar fi mai aspră”. 

„Dacă ar lucra legislația, ca atunci când îi prinde să-i trăsnească ca să sară jumătate de Porsche, ap ei s-ar învață. Dar în condițiile în care i-au pus 1000 de lei amendă și el a urcat mai departe la volan, nu se rezolvă nimic. Ar fi bine să includă în legislație – cât costă mașina, de exemplu, 50 de mii de euro, păi iată 25 de mii amendă să dea. Așa s-ar învăța și s-ar trezi a doua zi – măi, nu trebuie de băut, nu trebuie de zburat în trafic. Dar așa, el are bani și nu simte nimic dacă a plătit 50 de euro. Noi știm ce se face. Chiar dacă l-a prins băut, el scoate 50 de dolari sau 100, pentru că are de unde și se rezolvă. Lucrurile astea se cunosc. Trebuie pedepsit mai aspru, să-l usture.”

Conform informațiilor ZdG, Sergiu Lungu (38 de ani), bărbatul arestat pentru 30 de zile în cazul accidentului din Bălți, este originar din satul Răuțel, raionul Fălești. Este fondator și administrator al companiei „Sada Invest” cu activități în agricultură.

Numele lui Sergiu Lungu nu figurează în dosare penale sau decizii judecătorești. Dar conform unor surse ale ZdG, în 2010, Lungu a fost vizat într-o cauză penală pentru comiterea de vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă. Ulterior însă, cauza penală a fost clasată din motiv că partea vătămată și-a retras plângerea.

Vezi și: (video) Poliția: Șoferul care a comis accidentul din Bălți are un istoric semnificativ de încălcări ale RCR

Cmentariile sunt închise