(update) PTF deschise, închise, apoi deschise parțial! Un nou atac cu drone asupra podului Maiaki-Udobnoe
(update #6, 22.12.2025, ora 10:00) Ca urmare a ultimelor evoluții din zona de frontieră, Poliția de Frontieră informează că, activitatea PTF Tudora-Starokazacie și PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe, se desfășoară în regim normal.
Totodată, Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să se abțină de la deplasările în această direcție, pe cât posibil.
(update #5, 20.12.2025, ora 12:20) Ca urmare a situației din zona de frontieră (atacuri continue cu drone și rachete), Poliția de Frontieră informează că, prin PTF Tudora–Starokazacie, traversarea spre Belgorod-Dnestrovsk (Ucraina) este permisă tuturor călătorilor, fără restricții. În direcția regiunii Odesa (Ucraina), traversarea este autorizată doar cetățenilor ucraineni și mijloacelor de transport cu masa de până la 7 tone.
Totodată menționăm că, prin PTF Palanca–Maiaki–Udobnoe, traversarea pe sensul de ieșire din Republica Moldova este permisă doar cetățenilor ucraineni care se deplasează spre Odesa (Ucraina) și mijloacelor de transport cu masa de până la 7 tone.
Poliția de Frontieră recomandă în continuare cetățenilor să se abțină de la deplasările în această direcție.
(update #4, oră 20:45) Potrivit ultimelor evoluții din zona de frontieră, Poliția de Frontieră informează că, prin PTF Tudora-Starokazacie, traversarea spre Belgorod-Dnestrovsk (Ucraina) este permisă tuturor călătorilor, fără restricții. În direcția regiunea Odesa (Ucraina), traversarea este autorizată doar cetățenilor ucraineni și mijloacelor de transport cu masa de până la 3.5 tone.
Totodată, menționăm că, în apropierea localității Maiaki (Ucraina), a fost amenajat un pod provizoriu din pontoane peste râul Nistru, care permite traversarea acestuia.
Astfel, prin PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe, traversarea pe sensul de ieșire din Republica Moldova, este permisă doar cetățenilor ucraineni care se deplasează spre Odesa (Ucraina) și mijloacelor de transport cu masa de până la 3.5 tone.
Poliția de Frontieră recomandă cetățenilor să se abțină de la deplasările în această direcție.
(update #3, ora 14:15) Traversarea podului Maiaki-Udobnoe a fost suspendată, ca urmare a unui nou atac cu drone!
La moment, în cadrul PTF „Palanca-Maiaki-Udobnoe” și PTF „Tudora-Starokazacie” se efectuează procesarea persoanelor și a mijloacelor de transport doar pe sensul de intrare în Republica Moldova. Ieșirea din Republica Moldova se autorizează doar cetățenilor care se deplasează spre Belgorod-Dnestrovsk (Ucraina).
Autoritățile de frontieră recomandă cetățenilor să se abțină de la deplasări în această direcție.
Recomandări de securitate în cazul depistării dronelor sau a resturilor de drone
În contextul atacurilor cu drone asupra Ucrainei și în scopul asigurării securității cetățenilor, Poliția de Frontieră recomandă populației să respecte următoarele măsuri de siguranță:
- Dacă depistați drone sau resturi de drone la sol, nu vă apropiați de acestea și nu încercați să le atingeți, mutați sau transportați;
- Apelați numărul unic de urgență 112;
- Păstrați o distanță sigură față de dronă sau resturile acesteia până la sosirea autorităților competente;
- Nu demontați și nu utilizați componentele dronelor găsite, pentru a evita riscul de incendiu, explozie sau electrocutare.
Dronele sau resturile acestora pot conține substanțe explozive, elemente electrice ori baterii periculoase, care pot provoca accidente grave.
Dacă observați o dronă în zbor, nu încercați să o interceptați sau să o distrugeți. Apelați imediat 112!
Siguranța publică este responsabilitatea tuturor. Respectarea acestor recomandări contribuie la protejarea vieții, sănătății și bunurilor fiecărui cetățean.
(update #2, ora 14:00) În spațiul online au apărut imagini cu starea podului de la Maiaki.
(update #1, ora 12:55) Poliția de Frontieră informează că, potrivit informațiilor transmise de autoritățile de frontieră ucrainene, la ora 12:13 a fost reluată parțial activitatea pe podul Maiaki-Udobnoe (Ucraina). Traversarea este permisă pentru toate tipurile de mijloace de transport, cu excepția camioanelor.
La ora 12:30, în cadrul PTF „Palanca-Maiaki-Udobnoe” și PTF „Tudora-Starokazacie” se efectuează procesarea persoanelor și a mijloacelor de transport doar pe sensul de intrare în Republica Moldova. Ieșirea din Republica Moldova se autorizează doar cetățenilor care se deplasează spre Belgorod-Dnestrovsk (Ucraina).
În vederea asigurării securității cetățenilor, autoritățile de frontieră recomandă evitarea deplasărilor în această direcție.
(articol inițial, ora 8:45) Către miezul nopții, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova anunțase că podul Maiaki–Udobnoe și-a reluat activitatea pe banda neafectată. Traversarea era permisă pentru toate tipurile de mijloace de transport, cu excepția camioanelor. Pentru siguranța cetățenilor, autorizarea traversării frontierei de stat în direcția Maiaki a rămas suspendată.
Ulterior, mesajul de la miezul nopții a fost că fluxul de mijloace de transport în proximitatea podului Maiaki-Udobnoe s-a diminuat. Autoritățile de frontieră au reluat autorizarea traversării frontierei de stat în ambele direcții. PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe și PTF Tudora-Starokazacie au început să activeze în regim normal.

Spre dimineața zilei de astăzi, la ora 4:10, traversarea podului Maiaki-Udobnoe a fost iarăși suspendată, ca urmare a unui nou atac cu drone. În scopul asigurării siguranței cetățenilor, toate mijloacele de transport care se deplasau spre Odesa sunt redirecționate și se întorc pe teritoriul Republicii Moldova.
Activitatea punctului de trecere a frontierei „Palanca-Maiaki-Udobnoe” este sistată pe sensul de ieșire din Republica Moldova, iar în PTF „Tudora-Starokazacie” traversarea este permisă doar călătorilor care se deplasează în direcția Belgorod (Ucraina).
Autoritățile de frontieră recomandă cetățenilor să se abțină de la deplasări în această direcție.
Potrivit experților ucraineni, armata rusă nu doar are intenția să lase locuitorii din regiunea Odesa în prag de iarnă în beznă, ci și să distrugă singura infrastructură logistică ce permite transportul de mărfuri, bunuri și călători către Republica Moldova-România. Anterior, în luna octombrie, a fost atacat și avariat podul din Zatoka.



Cmentariile sunt închise