Record în traficul din Republica Moldova! Un șofer, surprins cu 335 de încălcări la camere

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Caz real și record în același timp, anunțat public de către Inspectoratul General al Poliției!

Un bărbat de 50 de ani a fost privat de dreptul de a conduce, după ce mașina la volanul căreia se afla a fost fixată timp de opt luni cu ajutorul sistemului automatizat de supraveghere a circulației rutiere. Monitorizarea a scos la iveală un număr record de 335 de încălcări!

Bărbatul circula pe ruta Chișinău-Tiraspol cu un Volkswagen Crafter.

Pentru abaterile comise în trafic (depășirea limitei de viteză și nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră) bărbatul s-a ales cu 335 de procese verbale contravenționale individuale.

În rezultat acestuia i-au fost aplicate 1.155 de puncte de penalizare și amenzi în valoare totală de 249.150 de lei.

Și acum detaliul mai surprinzător decât toate cifrele menționate anterior! Șoferul nu a stat să-și demonstreze nevinovăția sau să atace prin instanțe procesele verbale.

Din contra, și-a recunoscut fiecare încălcare și a achitat integral toate amenzile! În mod evident plata nu a fost în proporție de 50% în trei zile lucrătoare…🙂

Vezi și: Moldova: Sutele de mii de încălcări fixate în 2023 prin „camere” nu s-au transformat într-un număr similar de amenzi

Cmentariile sunt închise