Record mondial! Vânzările BYD depășesc jumătate de milion de vehicule pentru a doua lună consecutiv

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

BYD a vândut 504.003 vehicule de pasageri în luna noiembrie, în creștere cu 67.2% față de 301.378 unități în noiembrie 2023. De asemenea, volumul este cu 0.7% mai mare decât în octombrie, depășindu-și astfel propriul record. Vânzările companiei trec de jumătate de milion de vehicule a doua lună consecutiv!

În 2024 (din ianuarie până în noiembrie), BYD a vândut 3.740.930 de vehicule de pasageri, cu 40% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Obiectivul oficial al BYD a fost de a livra 3.6 milioane de vehicule în 2024. Însă după cum vedem, acest target a fost deja depășit în noiembrie. În septembrie, BYD a negat că a ridicat obiectivul anual la 4 milioane.

Datele privind vânzările publicate arată vehiculele cu energie nouă (NEV), termen chinez care ia în considerare doar EV-urile cu baterii (BEV) și cele hibride plug-in (PHEV). În mod specific, în categoria NEV sunt incluse și FCEV-urile (pile de combustie pe bază de hidrogen), dar vânzările acestora sunt aproape inexistente în China, iar BYD nu vinde niciun FCEV.

Amintim că BYD a încetat să mai vândă autovehicule exclusiv cu motoare cu ardere internă în aprilie 2022

Vânzările de NEV-uri în străinătate au ajuns la 30.977 de unități în noiembrie, iar compania susține că 28.141 din acestea au fost deja exportate.

Vânzările de BEV-uri au crescut cu 1.4% după trei luni de scăderi consecutive, ajungând la 39.3% în noiembrie. BYD a livrat 198.065 de mașini complet electrice. Cota PHEV a scăzut ușor, ajungând la 60.7%, respectiv 305.938 unități fiind livrate în noiembrie.

În total, BYD a vândut 506.804 de autovehicule în noiembrie, inclusiv comerciale și autobuze, dar producția totală s-a ridicat la 540.588 de autovehicule.

Vezi și: (video) BYD marchează cea de-a 30-a aniversare prin 10 milioane de mașini electrificate produse

Cmentariile sunt închise