Revine problema sau aceasta nu a dispărut? Peste 800 de vitezomani au fost prinși doar ieri

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Mulți oameni se plâng pe rețele de socializare când observă pe drumuri multiple filtre organizate de poliție sau aceleași mașini botezate ”capcană”. Dar cum să nu fie luate aceste măsuri în condițiile în care nu se respectă prevederile elementare ale legii? Dacă este o limită de viteză de 50 km/h, cum poți tu merge cu peste 100? Și din cauza unor indivizi, simt un disconfort alții care poate circulă regulamentar…

IGP informează că doar pe parcursul zilei de ieri agenții de patrulare au sancționat sute de vitezomani. Peste 800 au depășit limitele de viteză prin Republica Moldova! Într-o zi!

Peste 800 de vitezomani au fost prinși doar ieri
FOTO: IGP

Unul dintre cazuri a fost înregistrat la scurt timp după miezul nopții în orașul Briceni. Șoferul unui BMW, un tânăr de 25 ani, locuitor al satului Grimăncăuți, a fost imortalizat cu un TruCAM cum mergea cu 139 km/h prin localitate!

139 km/h prin localitate! Era el pe deplin încrezut că are o vizibilitate bună și va putea opri în siguranță în situații de urgență?…

FOTO: IGP

Poliția spune că dosarul contravențional întocmit expres a fost deja expediat în instanța de judecată. Propunerea este de a fi sancționat cu amendă de până la 10.000 de lei. Mai mult, riscă să devină temporar pieton pe un termen de 120-180 de zile.

De notat că șoferul nu este la prima abatere de la lege. În luna februarie din acest an a mai fost amendat pentru viteză excesivă, dar și pentru că nu a cedat trecerea legală pietonilor.

Vezi aici care sunt cele mai noi amenzi pentru vitezomani din Republica Moldova.

Cmentariile sunt închise