Rusia: Proba “Poligon” urmează a fi “exclusă” din examenul de calificare a conducătorilor auto

Veste bună şi nu prea pentru viitorii şoferi din Federaţia Rusă, dar şi pentru rezidenţii temporari care vor dori să aibă acte ruseşti, ori să le schimbe pe cele din ţara de origine. Inspectoratul de Stat pentru Siguranța Rutieră (GIBDD) din cadrul MAI-ului rus a anunţat despre schimbarea procedurii de examinare a viitorilor conducători auto.

Astfel, potrivit informaţiilor preliminare, începând cu 1 octombrie 2020, candidaţii nu vor mai trebui să-şi demonstreze abilităţile de control asupra unui vehicul pe un teritoriu închis în cadrul unui test individual, probă care în ţara noastră este cunoscută sub denumirea “Poligon” şi care se desfăşoară pe teritoriul instituţiei care emite permisele de conducere.

Vor avea parte de acest avantaj doar cei care vor dori să obţină un permis de conducere de categorie B, C şi D.

FOTO: tass.ru

Există însă un însă. Un oficial din cadrul GIBDD a declarat jurnaliştilor locali că viitorii automobiliști vor trebui să treacă în curând un singur test practic de conducere, neîntrerupt, inclusiv în condiţii reale de trafic urban!

Mai exact se va întâmpla în felul următor: un examen continuu de o jumătate de oră va fi compus din elemente ale probei “Poligon” (intrarea într-un garaj, parcare paralelă, întoarcere într-un spațiu limitat, oprire și pornire a mișcării pe o pantă şi rampă) și proba “Oraş” (abordarea intersecțiilor, efectuare de viraje la stânga și la dreapta, viraje de întoarcere, traversarea unei căi ferate, schimbul de bandă, depășire sau devansarea, conducerea cu viteză maximă regulamentară, deplasarea peste trecerile pentru pietoni și prin stațiile de autobuz). Pentru prima parte a examenului vor trebui utilizate zone închise sau autodromuri, precum și zone cu trafic redus și pietoni (de exemplu, pe o secţiune de drum fără ieşire din afara clădirilor rezidențiale).

Printre alte noutăţi pregătite se numără ridicarea interdicției de a conduce vehicule pe autostrăzi în cadrul examenelor de calificare și posibilitatea ajustării traseului de examinare în timpul conducerii. În același timp, se planifică extinderea termenului de susţinere repetată a probei “Oraş” până la 60 de zile.

Un proiect de modificare a legislaţiei este deja gata şi în prezent se află pe masa Guvernului. În viitorul apropiat premierul rus îl va semna.

Vezi şi: 

https://autoblog.md/soferilor-moldoveni-li-s-ar-putea-inchide-accesul-pe-teritoriul-rusiei-daca-incalca-reguli-si-evita-plata-amenzilor/

https://autoblog.md/doc-in-republica-moldova-va-exista-o-lege-noua-si-unica-cu-privire-la-calificarea-conducatorilor-auto/

https://autoblog.md/video-proba-poligon-pe-care-o-sustin-viitorii-politisti-americani-pentru-soferii-obisnuiti-ar-fi-o-adevarata-pacoste/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/