S-a găsit că VW foloseşte un alt truc pentru a reduce emisiile maşinilor, însă de această dată e unul legal

Dieselgate-ul încă urmăreşte grupul auto VW şi marca auto VW în sine, iar cei care încă mai investighează subiectul, inclusiv din rândurile autorităţilor sau jurnaliştilor, se mai întâmplă să scoată la lumină detalii interesante.

Amintim că scandalul de proporţii a izbucnit în 2015, atunci când Volkswagen AG a fost prins într-o schemă activă care prevedea fraudarea datelor mai multor motoare diesel. Mașinile produse cu astfel de propulsoare utilizau nişte dispozitive, care, în timpul testelor de emisii micșorau nivelul acestora până la limitele legale, însă în timpul exploatării normale restricția se elimina.

Concernul auto şi-a recunoscut într-un final vina şi a plătit deja sume uriaşe sub formă de compensații şi amenzi. Dar, se pare că VW folosește şi alte trucuri pentru a reduce emisiile, acum legale.

FOTO: thesun.co.uk

Vorbim despre întârzierea reducerii turațiilor motorului atunci când supapa de acceleraţie este eliberată. Cu alte cuvinte, atunci când conducătorul auto îşi ia piciorul de pe pedala de acceleraţie, turațiile motorului nu scad în același moment, ci abia după o mică pauză. Acest efect este deosebit de vizibil pe mașinile cu o cutie de viteze mecanică şi este cunoscut sub denumirea de “rev hang”.

Acest algoritm poate fi chiar enervant: turațiile crescute ale motorului fac trecerea rapidă la o treaptă superioară a cutiei de viteze mai puțin netedă, iar în cazul cuplării unei trepte inferioare – stângace.

Dar de ce este nevoie de această întârziere? Douglas Skorupski, manager pe strategia unităţilor de propulsie la Volkswagen of America, a răspuns pentru Autoweek la această întrebare. Potrivit informaţiilor, acest “delay” al turaţiilor motorului reduce emisiile de oxid de azot (NOx) a autoturismelor!

“Când luaţi piciorul de pe accelerator, încercăm să împiedicăm ca o cantitate mare de aer să intre în camera de ardere fără combustibil. În cazul în care aerul este ingerat în acest fel, atunci când apăsați din nou acceleratorul, se creează un amestec în care raportul aer-combustibil este de peste 14,7:1, rezultând o cantitate crescută de oxizi de azot sau NOx. Cu această întârziere, alimentarea cu combustibil continuă împreună cu cea cu aer pentru a evita crearea amestecului menţionat și pentru a preveni formarea de NOx.”

Programul de management al motorului unor astfel de automobile este configurat în așa fel încât să întârzie cu câteva milisecunde oprirea sistemului de alimentare cu carburant după ce șoferul își ia complet piciorul de pe pedala de accelerație. Acest lucru adaugă suficient combustibil în cameră pentru a preveni perturbarea de către aer a echilibrului chimic de “ardere curată.”

Iar Wolfram Wendt, managerul de analiză a calității la Volkswagen, spune că a aplicat metoda de ani de zile pentru a reduce NOx în mai multe motoare VW. Echipa sa rafinează în mod constant procesul într-un efort de a-l face mai puțin intruziv, asta pentru că înşişi inginerilor nu le sunt pe plac aceste întârzieri.

Și, deşi este dificil de evitat complet efectul, acesta ar putea fi înrăutățit, mai ales în timpul schimburilor rapide de trepte: “Când apăsați ambreiajul, asigurați-vă că eliberați complet acceleratorul, 100%. Dacă piciorul stă parţial pe accelerator când se include şi pedala ambreiajului pentru a schimba treapta, aceasta exacerbează problema. Chiar dacă aplici şi 2% din acceleraţie în timpul acestui proces, e suficient pentru a face diferența.”

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/