S-au pregătit expres! Amenzi de până la 75000 lei, anulare drept de conducere şi chiar închisoare pentru organizatorii şi participanţii la curse ilegale

0

(update 18.06.2020) Parlamentul a discutat astăzi în şedinţă plenară acest proiect de modificare a legii şi l-a aprobat în primă lectură cu votul majorităţii deputaţilor. Pentru votul în a doua lectură şi ultima urmează să se facă câteva modificări.


(28.05.2020) Autorităţile s-au apucat în mod serios să rezolve într-o oarecare măsură problema legată de organizarea pe drumurile publice a curselor ilegale sau a competiţiilor neautorizate, ultimul termen fiind folosit mai pe larg în mod oficial.

În atenţia celor care se ocupă cu asta, fie că sunt iniţiatori sau participanţi: un proiect de modificare a legislaţiei a fost deja pregătit şi urmează a fi aprobat după o serie de consultări publice!

Autor al proiectului se anunţă a fi Ministerul Justiţiei, iar cursele ilegale sunt catalogate ca fiind un fenomen infracţional!

FOTO: mlive.com

Potrivit proiectului de modificare a legii, care prevede şi noi sancţiuni pentru contrabandă, se doreşte introducerea unui nou articol în Codul Penal, sub cel notat ca fiind 264 – Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, imediat după 264 prim – Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe! (Ar rezulta din asta că autorităţile califică gravitatea fenomenului curselor ilegale similară cu condusul în stare de ebrietate)!

Şi anume: Articolul 264 secund – Desfășurarea curselor ilegale, care va avea următoarele aliniate:

(1) Participarea conducătorului mijlocului de transport la întreceri, concursuri sau antrenamente neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale (32.500 lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.

(2) Acțiunea prevăzută la alin. (1), ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 700 unităţi convenţionale (35.000 lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.

(3) Acțiunea prevăzută la alin. (1) săvârșită în stare de ebrietate se pedepseşte cu amendă în mărime de la 950 la 1.350 unităţi convenţionale (47.500-67.500 lei), sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

(4) Acțiunea prevăzută la alin. (1), care a provocat:
a) vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătăţii;
b) decesul unei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

(5) Organizarea întrecerilor, concursurilor sau antrenamentelor neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.350 la 1.500 unităţi convenţionale (67.500-75.000 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la 1 la 2 ani„.

În plus, se vor modifica şi câte ceva în Codul Contravenţional:

Articolul 243 prim – Deplasarea neautorizată în grup pe drumurile publice:

  • alineatul (1) devine alineat unic – Participarea conducătorilor de vehicule la deplasarea neautorizată în grup (cu excepţia coloanelor oficiale) pe drumurile publice, care a condiţionat crearea impedimentelor în circulaţia rutieră, se sancţionează cu amendă de la 45 la 60 de unităţi convenţionale (2.250-3.000 lei) cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.
  • iar alineatele (2)-(4) se abrogă.

IMPORTANT DE ŞTIUT! Iată cum explică autorităţile motivul introducerii acestor sancţiuni:

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Iată şi textul proiectului de modificare a legii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-actiune-a-politiei-nu-n-am-auzit-cursele-neautorizate-continua-pe-drumurile-publice/
https://autoblog.md/video-ministrul-mai-pavel-voicu-niciunul-dintre-soferii-care-se-intreceau-pe-stefan-cel-mare-nu-isi-recunoaste-vina/
https://autoblog.md/ministrul-mai-despre-participantii-la-curse-ilegale-de-ce-nu-pot-fi-prinsi-si-ce-masuri-se-vor-lua/
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata