S-a decis! Vinieta va putea fi procurată din 20 februarie atât online, cât şi la filialele unei bănci
Începând cu data de 20 februarie 2017, vineta va putea fi procurată la orice filială a Moldova Agroindbank, inclusiv la sucursalele amplasate pe teritoriul țării, dar şi online, prin intermediul serviciului Mpay.
Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat reprezentanţi ai băncii menţionate, a Serviciului Vamal, a Ministerului Finanţelor şi a Centrului de Guvernare Electronică.
La intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, conducătorii auto care deţin autoturisme înmatriculate în străinătate, vor putea achita acest serviciu, la punctele bancare din vamă, sau la orice oficiu al băncii aflate pe teritoriul țării, evitând astfel deplasarea la oficiile serviciului vamal.
Menționăm că achitarea electronica prin completarea individuală a formularului accesibil pe site-ul evinieta.gov.md sau pe site-ul vinieta.gov.md va fi gratuită, iar consumatorii de viniete vor putea să își planifice în avans procurarea vinietei de la o dată ulterioară, fără ca să mai suporte careva costuri suplimentare în acest sens.
În cazul completării formularului de plată a vinietei de către operatorii băncii, beneficiarii vor achita pentru acest serviciu un comision de 7 lei sau 1.5% din taxa spre plată.
Menționăm că săptămâna trecută a fost lansat de către ÎS ”Administrația de Stat a Drumurilor” concursul de selectare a consultantului pentru achiziționarea serviciilor de elaborare a caietului de sarcini pentru elaborarea soluției soft comprehensive numită “e-vinieta”. Sistemul e-vinieta urmează a fi implementat în toamna anului curent.
Amintim că începând cu 1 aprilie 2017, competența de colectare a taxei pentru vinietă revine Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
Între timp, Serviciul Vamal va verifica, la ieșirea din țară, dacă autoturismele înmatriculate în străinătate dețin sau nu vinieta, în timp ce pe teritoriul Republicii Moldova, competența de control revine Inspectoratul Național de Patrulare.
Vă amintim taxele pentru viniete:
7 zile – 4 euro
15 zile – 8 euro
30 zile – 16 euro
90 zile – 45 euro
180 zile – 85 euro
Sursă: diez.md
Cmentariile sunt închise