Se împlinesc 60 de ani de la apariţia lui Mercedes-Benz 300 SL Roadster. Iată cât costă în prezent un exemplar
Concernul german Daimler sărbătoreşte un eveniment important în istoria sa – modelul decapotabil Mercedes-Benz 300 SL Roadster împlineşte 60 de ani de la apariţie.
Prima premieră publică a avut loc în îndepărtatul an 1957, de asemenea într-o lună de martie, în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Pentru prima dată modelului în caroserie coupe 300 SL a apărut mai devreme, în anul 1954. Respectiv abia după trei ani compania germană a decis să construiască şi o variantă decapotabilă a sa, chiar dacă aceasta nu va avea renumitele portiere Gullwing.
Atât coupeul, cât şi decapotabila, sunt nişte automobile compacte şi sportive, iar până în prezent modelul poate fi numit unul dintre cele mai fantastice din toate timpurile.
Acum 60 de ani, când publicului larg i-a fost prezentată această maşină, toţi au rămas impresionaţi de formele şi designul exterior. De asemenea, pe 300 SL Roadster au debutat tehnologii care erau puţin cunoscute de alţi constructori.
Daimler mai povesteşte că s-a luat decizia de a construi automobilul “civil” pe baza modelului sport W 194, maşină care a câştigat numeroase premii pe circuitele de curse.
În construcţia decapotabilei a fost folosită o combinaţie de oţel şi aluminiu, iar acest aliaj a permis reducerea considerabilă a greutăţii.
Sub capotă a fost instalat un motor cu şase cilindri care produce 215 CP şi poate accelera maşina până la o viteză maximă de 225 km/h.
Pe lângă acestea, inginerii germani au reuşit să înzestreze automobilul cu o manevrabilitate foarte bună pentru acea vreme.
Din start 300 SL Roadster era oferit clienţilor doar cu un acoperiş moale, însă mai târziu a fost dezvoltat un acoperiş tare retractabil.
Producţia de serie a modelului Mercedes-Benz 300 SL Roadster s-a încheiat la începutul lunii februarie a anului 1963. În toată această perioadă au fost asamblate şi vândute 1.858 de exemplare.
Chiar şi Daimler recunoaşte că este în prezent o maşină scumpă, iar doritorii să o aibă în garaje nu o vor găsi mai ieftină de un milion de euro.
Cmentariile sunt închise