Startul noului sezon în Formula 1 a fost dat. Sebastian Vettel a câştigat prima cursă
Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Australiei şi a adus Scuderiei Ferrari prima victorie după un an şi jumătate.
https://www.youtube.com/watch?v=LoZtVqblB90
Ziua a început foarte rău pentru Daniel Ricciardo, care, în turul de formare al grilei, a rămas blocat în treapta a şasea a cutiei de viteze şi nu a putut să ia startul.
Ricciardo a fost trimis pe circuit cu întârziere, dar în cele din urmă a abandonat. Lewis Hamilton a plecat din pole-position, şi-a conservat poziţia, însă a schimbat pneurile mai devreme decât Sebastian Vettel.
Germanul a profitat şi a forţat câteva tururi în plus, fapt ce i-a permis să se întoarcă pe pistă în faţa triplului campion mondial.
În a doua jumătate a întrecerii, Valtteri Bottas, înlocuitorul lui Nico Rosberg, a început să ameninţe locul al doilea, al lui Hamilton. Finlandezul s-a apropiat la mai puţin de două secunde, însă în cele din urmă s-a mulţumit cu ultima treaptă a podiumului.
Vettel a câştigat cu un avans de aproape zece secunde faţă de Hamilton şi a devenit lider la general. Ferrari nu a mai avut un pilot pe prima poziţie în clasament din 2012.
Vettel a obţinut cea de a 43-a victorie din Formula 1, a doua în Australia. Kimi Raikkonen şi Max Verstappen au încheiat pe locurile 4 şi 5.
Aceasta este şi prima victorie pentru Sebastian Vettel de la succesul din 2015, din Singapore. Victoria cvadruplului campion mondial o aduce pe Ferrari în fruntea clasamentului general al piloţilor pentru prima oară după 1625 de zile. Scuderia italiană nu s-a mai aflat în această poziţie de dinaintea Marelui Premiu al Coreei de Sud, din 2012.
Următoarea etapă se va desfăşura pe 9 aprilie, în China, pe circuitul din Shanghai.
https://youtu.be/zlUtZPwZfrs
Sursă: Digisport
Cmentariile sunt închise