in ,

Ştiai asta? În Moldova poţi achita 25% din suma amenzii, însă există două condiţii principale

Fiecare conducător auto știe ce este o amendă și cum să o plătească. Dar despre faptul că amenda poate fi achitată în proporție de 25% nu toți șoferii sunt la curent.

Deja de un an în Moldova este în vigoare un amendament al Codului Contravențional (articolul 451 prim), prin care procedura de constatare și înaintare a încălcării este simplificată, notează tvc.md

Orice conducător auto cel puțin o dată în viață a încălcat Regulamentul Circulației Rutiere. Ulterior, unii șoferi încearcă să contesteze faptul încălcării, alții din contra, tind să achite imediat amenda, și de cele mai multe ori fac asta în primele 72 de ore, ca să plătească doar jumătate din sumă. Însă că au posibilitatea să achite doar 25% din amendă știu foarte puțini cetățeni.

Potrivit datelor poliției, pe parcursul anului 2019 au fost întocmite circa 7.000 de astfel de acorduri simplificate. Pentru efectuarea procedurii este necesară îndeplinirea câtorva condiții.

În primul rând contravenientul trebuie să își recunoască vina, în prezența agentului de poliție, care constată încălcarea. A doua condiţie în care se poate încheia un astfel de acord este în cazul în care încălcarea nu necesită a fi demonstrată.

Actul în cauză se întocmește în două exemplare.

“De exemplu, dacă articolul dat prevede sancțiune de la 6 la 10 u.c., conform procedurii simplificate agentul constatator îi aplică doar 3 u.c.. Ulterior contravenientul este în drept, conform art. 34, să achite în jumătate timp de trei zile lucrătoare și iese că achită 1.5 u.c., care este o facilitate pentru cetățean atunci când achită o sumă mai mică din amenda aplicată.

Atunci când pune semnătura, agentul constatator îi eliberează o copie contravenientului, ulterior este întocmită o decizie asupra cauzei contravenționale, unde prin decizia dată agentul constatator îi aplică o sancțiune mai redusă decât cea prevăzută de lege. Totodată se eliberează și o copie a deciziei date. În baza copiei date cetățeanul se adresează la bancă și achită amenda”, a explicat șeful secției supraveghere contravențională din cadrul INP, Stanislav Reaboi.

În baza copiei acordului, șoferul achită amenda în decurs de 72 de ore. Totuși potrivit legii această procedură simplificată nu se aplică în cazul în care încălcarea trebuie dovedită de instanța de judecată sau necesită confiscarea bunului!

Vezi şi:

Noul Guvern doreşte şi cere modernizarea şi extinderea sistemului de supraveghere video a traficului rutier

(video) Tot ce trebuie să ştii despre procedura de constatare amiabilă a accidentelor rutiere

(doc) Noi sancţiuni şi amenzi pentru conducătorii de vehicule! Iată ce pregăteşte MAI-ul pentru 2020

Iti place articolul?