Știai asta? Primul cod VIN moldovenesc îl poartă un troleibuz
Republica Moldova a marcat un moment istoric în industria transportului ecologic. Primul cod VIN (Vehicle Identification Number) înregistrat oficial în țară aparține unui… troleibuz. Acesta a fost proiectat și asamblat integral de compania InformBusiness, potrivit unui comunicat al Agenției de Investiții.
Proiectul reprezintă un pas major pentru industria autohtonă. Troleibuzul MD deschide calea spre producția locală de vehicule electrice. InformBusiness, fondată în 1990, a evoluat de la software la transport electric. Momentul-cheie a venit în anul 2000, când a început să răspundă nevoilor Chișinăului.

În prezent, compania se pregătește pentru a demara o fabrică de troleibuze electrice lângă Chișinău. Investiția se ridică la 5 milioane de euro. Noua unitate se va întinde pe 20.000 m² în Trușeni. Aceasta va crea aproximativ 100 de locuri de muncă noi.
Capacitatea inițială de producție va fi de 15 troleibuze pe lună și va fi acoperit întregul ciclu de producție al vehiculelor. Activitățile includ proiectare, inginerie și asamblare finală.
„Cea mai importantă realizare a companiei Informbusiness de la înființare până în prezent este transformarea sa într-un producător de transport electric. Acest pas strategic marchează o evoluție semnificativă de la activitățile inițiale ale companiei, poziționând-o astăzi ca un jucător relevant în dezvoltarea și asamblarea vehiculelor electrice destinate transportului public urban.”
Vitalie Eșanu, fondatorul InformBusiness
Compania devine treptat un jucător important în mobilitatea verde
Tehnologia sa este deja utilizată în 170 de orașe din lume. Printre acestea se numără București, Kiev și metropole din Asia sau America Latină. InformBusiness produce invertoare, sisteme de management al bateriilor și electronice de control. Toate componentele sunt fabricate în Chișinău, într-un lanț integrat.
Troleibuzele hibride autonome sunt o inovație-cheie a companiei. Acestea funcționează pe baterii și se reîncarcă rapid. Vehiculele sunt ideale pentru trasee urbane scurte. Orașe precum Soroca sau Ungheni pot beneficia de ele. Soluțiile reduc consumul de energie și emisiile de carbon, iar performanța și fiabilitatea rămân la standarde înalte. Prețurile troleibuzelor InformBusiness sunt numite competitive pe piață, mai accesibile decât media pieței.
Vitalie Eșanu este și fondator al Asociației Industriei Electronice din Moldova (ACEM). Asociația include 32 de companii și instituții de învățământ. ACEM susține inovația și competitivitatea sectorului tehnologic. Prin colaborarea cu Agenția de Investiții, facilitează participarea la târguri internaționale.
Vezi și: (foto) Primul autobuz electric Made in Moldova este neaşteptat de asemănător cu unul Made in Belarus
Cmentariile sunt închise