Un altfel de „scaun auto”! Ce a folosit un tânăr pentru a-şi transporta fiul de doi ani pe locul din faţă

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

O nouă ştire de peste ocean face înconjurul lumii. Un tânăr canadian în vârstă de 22 de ani s-a ales cu o amendă generoasă pentru că avea o cutie de bere în mașină, dar nu pentru că a consumat-o înainte de a urca la volan sau în timpul deplasării. Acestuia i-a venit ideea năstruşnică de a folosi cutia cu 30 de doze în calitate de scaun auto!

Totul s-a întâmplat acum câteva zile, când un echipaj de poliție care patrula în traficul din provincia Ontario a ajuns din urmă și a oprit o mașină care a trecut iniţial prin preajma oamenilor legii, aceştia observând că în ea se află un copil mic care nu stă într-un scaun corespunzător. Suspiciunea că ceva nu este în regulă a fost şi mai mare deoarece totul s-a întâmplat în jurul orei 2:30 noaptea.

Tras pe dreapta, conducătorul auto s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 22 de ani din regiunea Perth, care a adaptat în locul unui scaun auto o cutie de bere pe care şi-a cumpărat-o dintr-un magazin. Ambalajul din carton cu 30 de doze metalice a fost pur şi simplu pus pe scaunul din dreapta sa în calitate de booster şi deasupra l-a aşezat pe fiul său de doar doi ani! Pentru un plus de siguranţă i-a pus şi centura.

Vezi şi: (video) Fumezi într-o maşină în care se află şi minori? INP te poate amenda şi pentru asta

FOTO: stuff.co.nz

Din fericire, tânărul tată nu a avut parte de incidente în trafic şi copilul nu a suferit vreun traumatism, însă pe poliţişti condusul cu acurataţe nu i-a motivat şi au scris o amendă pe numele tatălui neglijent pentru încălcarea regulilor de transport al copiilor. În Ontario, toți minorii sub vârsta de opt ani, care au sub 37 de kg şi au o înălţime de sub 1.45 metri, trebuie să fie transportaţi doar cu nişte sisteme de suport speciale.

După emiterea chitanței pe care va fi nevoit să o plătească, poliţiştii i-au adus şi împrumutat temporar un scaun auto astfel încât să-şi transporte copilul conform regulilor şi în siguranţă.

Vezi şi: (video) Ai nevoie, dar nu îţi poţi permite un scaun auto pentru copilul tău? O soluţie a fost lansată astăzi la Chişinău


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...