Un şofer a găsit pe o stradă din Germania un permis de conducere MD. În ce situaţie s-a pomenit la frontiera noastră

Un conațional, aflându-se în orașul german Trier, a găsit pe o stradă un permis de conducere moldovenesc. După ce l-a luat de jos, a făcut o postare pe o rețea de socializare în speranța că va găsi posesorul actului. Nu s-a gândit nici o clipă că această simplă întâmplare îi poate aduce răspundere penală!

Incidentul a fost înregistrat în după amiaza zilei de ieri, 9 februarie, în punctul de trecere Sculeni. Pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat un microbuz de model Volkswagen, care efectua cursa Republica Moldova-Olanda. La volan se afla un locuitor al raionului Dubăsari în vârstă de 31 de ani.

În timpul controlului, polițistul de frontieră a solicitat prezentarea tuturor documentelor deținute. Astfel, conducătorul auto a scos din portmoneu şi un permis de conducere, care ar fi fost eliberat de autoritățile naționale pe numele unui alt conațional. Supus examinării cu tehnica din dotare s-a depistat că unele elemente de protecție ale acestuia nu corespund unui act veridic.

Audiat, bărbatul a declarat că l-a găsit pe o stradă din orașul german menţionat anterior. I-a atras atenția faptul că era un permis moldovenesc. După ce l-a ridicat de jos i-a postat datele pe o rețea de socializare în speranța că va găsi posesorul actului. Despre cele depistate nu cunoște nimic.

În repercursiune, pe numele bărbatului a fost întocmit proces verbal de constatare, iar actul va fi supus expertizei tehnice. Cercetările vor continua până la elucidarea circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor, în vederea aplicării măsurilor legale corespunzătoare.


În context, atât Poliţia de Frontieră, cât şi redacţia AutoBlog.MD, recomandă ca în situaţii de genul, când găsiţi un act pe stradă, fie acasă sau peste hotare, dacă nu găsiţi la scurt timp posesorul acestuia, în mod obligatoriu este necesar să-l predaţi celei mai apropiate autorităţi de drept, chiar şi poliţiştilor germani la urma urmei, dacă ne referim la cazul descris mai sus.

În caz că se întâmplă să-l găsiţi în străinătate şi să aduceţi actul cu dvs până la frontiera română sau moldovenească, este obligatoriu să raportaţi situaţia şi să-l predaţi la vamă pentru a evita probleme!

De la începutul anului curent şoferul din raionul Dubăsari s-a dovedit a fi a doua persoană depistată de Poliţia de Frontieră care găsește acte pe drumuri.

Cmentariile sunt închise