Un studiu relevă că aceste elemente de la bordul maşinii pot fi mai murdare decât vasul de WC

Organizația britanică Compare the Market a realizat un studiu care a determinat clasificarea celor mai murdare părți ale unei maşini. S-a demonstrat astfel că unele suprafeţe, dacă nu sunt îngrijire corespunzător, pot deveni mai pline de bacterii decât un vas de WC pe suprafaţa de şezut.

interior curat
FOTO: thedrive.com

Potrivit informaţiilor disponibile, în timpul studiului, experții au verificat interioarele a 10 autoturisme produse de diferite mărci, ștergând cu tampoane diferite suprafețe care nu au fost dezinfectate din timp.

Printre acestea se numără: monitorul tactil al sistemului multimedia, levierul cutiei de viteze, maneta de semnalizare a direcţiei, volanul, maneta frânei de mână, centura de siguranţă a şoferului şi scaunul său, mânerul interior al portierei şoferului, interiorul parbrizului, oglinda interioară retrovizoare, portbagajul (unde este atins cel mai des) şi buşonul rezervorului de combustibil.

Ulterior s-a mers în toaleta sediului organizaţiei în cauză şi la fel s-au preluat de acolo probe.

Rezultatele au fost foarte remarcabile: pe ecranul sistemului multimedia și pe controller-ul volumului sistemului audio, care este atins zilnic atât de șofer, cât și de pasager, bacterii sunt cu 371% mai multe decât pe suprafaţa de şezut a unui vas de WC.

Pe locul al doilea, cel mai murdar s-a dovedit a fi levierul cutiei de viteze: cu 331% mai multe bacterii decât pe acelaşi element al vasului de WC. Top trei în acest sens îl completează manetele din spatele volanului, volanul propriu-zis, dar şi maneta frânei de mână.

Alte rezultate în acest test au arătat că interiorul unei mașini de familie ar putea fi de până la două ori mai murdar decât al uneia de serviciu. Deci, conform acestui studiu, într-un Ford F-150 acoperit cu praf este probabil mai curat de mâncat decât într-un Lexus folosit de o familie, cu două scaune auto pentru copii pe bancheta din spate, notează The Drive.

Compare the Market este un site de comparare a asigurărilor auto cu sediul în Regatul Unit, iar studiul său a implicat testarea a zece vehicule diferite folosind tampoane de testare de suprafață de ultimă oră și sisteme de calcul pentru a determina unitățile de lumină relativă (Relative Light Units – RLU). O informaţie RLU este apoi comparată cu cantitatea de Adenozin Trifosfat (ATP) colectată de tampon în timpul ştersului. Practic, cu cât zona de testare este mai murdară, cu atât este mai mare cantitatea de ATP, producând o citire RLU mai mare. Un RLU cât mai ridicat înseamnă niveluri foarte mari de murdărie.

Sfaturi utile! Cum să dezinfectăm corect mașina pe timp de COVID-19

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/