V-ați întrebat cât ar costa vămuirea unui Bugatti Chiron în Moldova? Am făcut-o noi și am rămas uimiți de suma taxelor
Toată lumea cunoaște că taxele de import ale noilor automobile în Republica Moldova nu mai sunt la fel de atractive cum erau în alți ani.
Până și cei cu multă dare de mână s-ar pomeni în fața unor taxe exorbitante care i-ar pune în situația de a analiza bine dacă se mai merită de făcut cumpărătura sau nu. Am ridicat acest subiect câteva zile în urmă, fiind într-o discuție cu niște prieteni, iar la scurt timp am zis să aflăm oare cât ar costa vămuirea uneia dintre cele mai scumpe mașini de serie din lume – Bugatti Chiron.
Mai întâi vă amintim că pe acest automobil, în spatele celor doi pasageri, este montat un imens motor W16 cu un volum de 7.993 cm cubi. Produce acest monstru, inclusiv datorită celor patru turbocompresoare – 1.500 CP şi 1.600 Nm de cuplu – ce îi permit să facă 0-100 de km/h în 2.4 secunde şi să atingă maxim 420 de km/h!
Prețul unui Chiron nu coboară mai jos de 2.5 milioane de euro, iar astfel, având toate aceste cifre, am zis să facem un calcul și iată ce a ieșit!
Aşadar, cea care va face chinul unui potențial bogătaș mai mare va fi cota aşa-zisei taxe pentru lux care, la vehicule de peste 1.8 milioane de lei, este de 10% din costul mașinii! Așa cum un Chiron costă minim 2.5 milioane de euro, exact 250.000 de euro vor trebui achitați în bugetul țării doar pentru că vă doriţi să vă etalaţi cu o astfel de maşină prin Moldova, înmatriculată local.
Dar asta nu este tot. Pentru a vămui motorul de 7.993 cm cubi vor mai fi necesari 20.951 de euro, sumă la care se vor adăuga alți 1.800 de euro pentru diferite proceduri vamale. În total – 272.751 de euro doar pentru taxe!
Haideți să vedem ce se poate cumpăra în țara noastră de acești bani…
Că tot noul Mercedes-Benz S-Class W223 e la mare căutare acum, doar de taxele de vămuire a unui Chiron se pot cumpăra două exemplare Mercedes-Benz S 400 d 4MATIC bine dotate!
Ori şase exemplare Toyota RAV4 PHEV, al cărui test tocmai l-am publicat pe site…
Sau 27 de exemplare Dacia Sandero!
Cmentariile sunt închise